Florin Cîțu, despre gestionarea crizei de oxigen din spitale: „Cea mai bună măsură este folosirea oxigenului industrial la pacienţii COVID”

De Unica.ro, pe

Premierul interimar Florin Cîțu a cerut joi să fie pus la punct un mecanism prin care spitalele să dispună de două sau chiar trei surse de oxigen.

El consideră că cea mai bună soluție pentru criza de oxigen din spitale este folosirea oxigenului industrial, lucru pe care l-a subliniat în cadrul unei întâlniri cu producătorii de oxigen și cu reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență.

„Am identificat câteva soluţii pentru a rezolva criza de oxigen din spitale”, a spus Cîțu într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului. „În urma discuţiilor cu producătorii de oxigen şi cu reprezentanţii DSU am stabilit că cea mai bună măsură este posibilitatea de a se folosi oxigenul industrial la pacienţii COVID”.

Cîțu a afirmat că a fost găsită o soluție pentru problema stocării și distribuției resurselor de oxigen, iar detaliile vor fi stabilite de specialiști „după stabilirea concretă a tuturor elementelor tehnice”.

Citește și: Preşedintele Colegiului Medicilor: peste 92% din decesele de COVID-19, înregistrate la persoane nevaccinate

Citește și: Predicțiile medicului Octavian Jurna: câte decese pe zi cauzate de COVID-19 ar putea fi în perioada sărbătorilor de iarnă

Citește și: Experiențele unui tânăr cu COVID-19 la ATI: „Cei care intră la ATI lasă totul. Acolo, te dezbracă, îți pun pampers, îți pun branule și cateter”

Citește și: Cât de des provoacă vaccinurile anti-COVID-19 probleme cardiace la copii? Ce spun studiile

Premierul interimar a mai adăugat: „Pentru a preîntâmpina, în viitor, probleme legate de asigurarea necesarului de oxigen în sistemul medical, am cerut să fie pus la punct un mecanism care să asigure spitalelor două sau chiar trei surse de oxigen, așa cum este firesc să ai soluții de rezervă, având în vedere că multe unități sanitare dispun în prezent de o singură sursă”.

Criza de oxigen a fost semnalată la finalul săptămânii trecute de șeful DSU, Raed Arafat, care a spus că în România „sunt doar două firme mari şi una mai mică ce livrează oxigen în ţară”. El a mai spus la acea vreme că s-au făcut „demersuri pentru a importa butelii preumplute cu oxigen”.

Duminică, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași a anunțat că există riscul ca unitate sanitară să rămână fără oxigen. Situația s-a rezolvat când spitalul a împrumutat butelii cu oxigen medicinal de la alte spitale din București.

Problemele alimentării cu oxigen pot însă să ducă și la tragedii, cum a fost cea de la spitalul din Târgu Cărbunești, județul Gorj, unde trei pacienți au murit după ce instalația de oxigen s-a oprit.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter