Cum să slăbeşti în numai două zile

De Erika Chivu, pe

Cu două zile înainte de petrecerea pe care o aştepţi, constaţi că nu mai poţi închide fermoarul rochiei preferate. Cu putin efort vei putea să slăbeşti în doua zile, măcar…
… atât cât să poţi purta ce îţi doresti.

Bineînţeles că n-o să slăbeşti vizibil în doar două zile, dar poţi să porneşti pe drumul cel bun şi în plus vei părea mai slabă şi vei fi mai uşoară dacă scapi de balonare şi de retenţia de apă.

Ce mănânci ca să slăbeşti în două zile

În primul rând va trebui să-ţi faci un plan de bătaie privind alimentaţia pentru cele două zile. Ca să slăbeşti fără să suferi de foame, trebuie să mănânci alimente care au un conţinut redus de calorii la un gramaj mare. În această categorie intră legumele, în orice formă: crude, în salată, în supă, într-un ghiveci de legume.

Toate cele trei mese ar trebui să fie formate în special din legume, la care adaugi ceva mai consistent dar în cantităţi mici: brânză slabă, piept de pui la grătar, un ou fiert. Dimineaţa ai voie să consumi mai multe proteine, pe când seara ar fi bine să te limitezi la legume.

Pe cât posibil evită orice fel de carbohidraţi. Pâinea, pastele, orezul nu au ce căuta pe masa ta în aceste două zile. Nu mai trebuie spus că dulciurile şi prăjelile sunt complet interzise. În salată sau mâncare ai voie să pui nu mai mult de o linguriţă de ulei vegetal. Atenţie, uleiul este sănătos şi necesar, dar are multe calorii!

De asemenea, este bine să excluzi fructele. E adevărat că sunt sănătoase, dar au un conţinut bogat de fructoză, un tip de zahăr natural.

Consumă-ţi energia prin sport

Chiar şi cu un regim aşa de drastic nu prea ai cum să slabesti dacă nu faci mişcare cât mai multă. Profită de fiecare ocazie pentru a face efort fizic, fie că e vorba de mers pe jos sau de urcat scări. Desigur, trebuie să faci mişcare şi „în cadru organizat”. Pentru slăbit sunt ideale exerciţiile aerobice, adică cele care îţi ridică pulsul şi te fac să transpiri: bicicletă, alergare, tae-bo.

Începe-ţi ziua cu un set de exerciţii ca să ai un metabolism ridicat până seara. În cursul zilei profită de orice pauză ca să faci puţină mişcare, iar seara pregăteşte-te pentru o nouă rundă de exerciţii.

Cele mai eficiente sunt antrenamentele cu rupere de ritm: exersezi la o intensitate moderată timp de 30 de minute, dar de şase ori  măreşti intensitatea la maxim pentru un minut. Ce înseamna asta? Mergi pe jos în ritm rapid timp de patru minute, apoi alergi cât poţi de repede timp de un minut şi repeti ciclul de şase ori. Acelaşi principiu se poate aplica şi în alte tipuri de sport.

Retenţia de apă te face să pari mai plinuţă

Chiar dacă nu ai kilograme în plus poţi să pari mai plinuţă din cauza retenţiei de apă. Ca să pari mai subţire va trebui să scapi de această problemă în cele două zile. Primul pas: bea apă cât mai multă. Poate că pare un nonsens, dar există o explicaţie.

Când primeşte apă prea puţină, organismul tinde să o păstreze în ţesuturi, ca să-şi facă rezerve. Ţine permanent la tine o sticlă cu apă şi bea din ea pe tot parcursul zilei. Ca să obţii şi un efect diuretic stoarce în acea apă sucul de la o lamâie. De asemenea poţi să încerci un ceai diuretic neîndulcit sau câte o ceaşcă mică de cafea, care are acelaşi efect.

Apoi trebuie să scoţi sodiul din dietă, adică să excluzi sarea. Având în vedere că alimentaţia ta constă în special în legume, probabil că nu va fi atât de greu.

Scapă de balonare ca să ai abdomenul plat

 
Când te uiţi spre abdomenul tău proeminent, gândeşte-te dacă e vorba de grăsime sau eşti doar balonată. Poţi să pari cu câteva kilograme mai slabă dacă scapi de balonare, iar asta nu e foarte greu.

Alimentele interzise în acest caz sunt: broccoli, varza, apa minerală, guma de mestecat, conopida. În plus, ar fi bine să mănânci încet şi să mesteci bine. Ca să eviţi constipaţia, bea seara un pahar de apă în care ai pus o lingură de tărâţe de grâu. Află şi cum poţi să slabeşti cinci kilograme în 10 zile.
Nu uita că această dietă este doar o soluţie de moment. După cele două zile va trebui să adopţi un mod de viaţă sănătos, cu o alimentaţie variată şi echilibrată, aşa încât, la următoarea petrecere, să nu mai fie nevoie de asemenea sacrificii.  

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter