Istoria celor mai ciudate cure de slăbire

De Erika Chivu, pe

Dacă astăzi sunt atâtea şi atâtea femei care numără fiecare calorie înghiţită, înainte de 1918 nimeni nu auzise de calorii. În acest an, un doctor american pe nume Lulu Peters a vorbit pentru prima dată despre calorii într-o carte vândută în doua milioane de exemplare. Din acel moment, întreaga lume a început să-şi numere caloriile, după care au apărut diete care mai de care mai restrictive, de 500, 700 sau 1000 de calorii pe zi.

Diete cu ţigări, sedative, copite de vită si vată

La mijlocul secolului 20, deja se putea vorbi de o industrie a dietelor, iar producătorii de ţigări nu puteau să nu ia parte, aşa că au început să promoveze fumatul ca modalitate de a slăbi. O ţigară îţi taie foamea şi pofta de dulciuri, pretindeau ei. Desigur, uitau să menţioneze că fumatorii riscă o mulţime de boli grave.

Tot prin anii ’40-’50 a venit un aşa-zis nutriţionist cu o altă idee „genială”, programul Master Cleanse, o dietă de detoxifiere, care şi astăzi e foarte populară, inclusiv printre vedete. Dieta constă într-un amestec de ardei iute, suc de lămâie, sirop de arţar, apă şi … atât. Atunci, ca şi acum, oamenii s-au declarat încântaţi de rezultatele obţinute. Nici nu e de mirare, din moment ce trăieşti cu aer timp de câteva zile.

Dar cea mai nebunească şi absurdă idee a venit abia în anii ’60. E vorba de dieta Frumoasei Adormite, al cărei adept declarat era Elvis Presley. Ce trebuia făcut?  Doritorii de siluete perfecte se lăsau sedaţi foarte puternic timp de câteva zile pe care şi le petreceau dormind. Cum nu mâncau nimic în tot acest timp, se trezeau mai uşori cu două-trei kilograme.

Oricât de periculos ar fi acest stil de viaţă, nu s-a auzit ca dieta Frumoasei Adormite să fi omorât pe cineva. Dar ce n-au reuşit sedativele a reuşit un amestec dubios de copite, coarne, tendoane şi oase de animal, adunate de prin abatoare. Aceste delicatese, amestecate cu arome artificiale, coloranţi şi enzime intrau în compoziţia unei băuturi-minune, numite Prolinn.

Doctorul care a inventat-o a promovat-o ca fiind cel mai eficient produs de slăbit, dar nu s-a gândit că 400 de calorii pe zi sunt cam puţine pentru un adult. Drept urmare, peste 50 de americani creduli şi-au pierdut viaţa în timpul dietei, pe care doctorul o numea „Ultima Şansă”.

Pe măsura ce au trecut deceniile, populaţia lumii a crescut, dar coeficientul de inteligenţă a rămas acelaşi, după cum spune una din legile lui Murphy. Asta se vede şi în lumea dietelor. Anii 2000 au adus cu ei nu numai costumul-sauna care topeşte kilograme peste noapte şi centurile vibratoare care te scapă de centimetri în trei zile, ci au adus şi dieta cu vată.

E exact ce-ţi imaginezi: în loc de mâncare te hrăneşti cu vată, fie simplă, fie condimentată sau înmuiată în suc de fructe. Se presupune că vata ajunsă în stomac se umflă şi nu vei mai simţi nevoia să mănânci mâncare adevărată. 
Aşteptăm cu nerabdare următoarea dietă minune.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter