Mihaela Bilic: „Și pâinea neagră, și cea prăjită îngrașă la fel de mult!”

De Unica.ro, pe

Cu toții am auzit că pâinea prăjită ar fi mai indicată în dietele de slăbire pentru că ar îngrășa mai puțin. Dar cât de adevărat este acest lucru? Ei bine, specialiștii în nutriție au demontat acest mit, spunând că atât pâinea proaspătă, cât și cea prăjită îngrașă în aceeași măsură. Mai mult, după prăjire, numărul caloriilor din pâine crește.

“Când vine vorba de pâine trebuie să știm că toată îngrașă la fel, indiferent că este albă sau neagră, proaspătă sau prăjită, cu drojdie sau cu maia, simplă sau cu semințe. Ce este diferit între sortimente?

Citeşte şi: Cum se prepară o salată de vinete dietetică. Reteța Mihaelei Bilic

Aportul de fibre/tărâțe, care însă nu are impact pe conținutul caloric, ci doar ajută la digestie/tranzit intestinal. Unii ar spune că pâinea din făină integrală este mai bogată în vitamine din grupul B și minerale, însă ele nu pot fi absorbite din cauza fitaților prezenți în cereale”, a explicat nutriționistul Mihaela Bilic, într-o postare pe pagina sa de Instagram.

Experta în alimentație sănătoasă spune că după ce pâinea proaspătă trece printr-un proces termic, numărul caloriilor/100 de grame crește cu circa 120.

Citeşte şi: Pepenele galben sau roșu, care este mai periculos pentru siluetă? Răspunsul Mihaelei Bilic

“Ce se întâmplă cu pâinea prin prăjire, în afară de faptul că se rumenește frumos și miroase delicios? Pierde apa, devine mai ușoară și se concentrează în nutrienți/calorii- de la aprox 240cal/100g, ajunge la 340cal prin prăjire. Dar noi nu mâncăm pâinea cu suta de grame, ci cu felia, iar o felie de pâine (proaspătă sau prăjită) are tot 80 calorii.

Care e avantajul pâinii prăjite? Faptul că e mai ușor de digerat, nu balonează. Explicația: microorganismele din drojdie/maia își încetează activitatea și nu mai fermentează amidonul. Același avantaj îl prezintă și pâinea veche de o zi, al cărei proces de dospire s-a încheiat.

P. S. Când prăjiți pâinea, evitați să o rumeniți prea tare- tot ce este ars conține acrilamidă, cu efect toxic”, a mai transmis Bilic.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter