Dietă: Mă înfometez şi totuşi nu slăbesc!

De Libertatea pentru femei, pe

Orice ai face, oricâte diete ai ţine, continui să acumulezi kilograme în plus? Poate că nu ştiai încă, însă nu doar mâncarea îngraşă. Pe lângă dulciuri şi grăsimi, greutatea este ameninţată şi de alte cauze care îţi influenţează indirect metabolismul.
Fără să realizezi, începi să acumulezi kilograme şi simţi că pierzi controlul asupra propriului organism. Nutriţionistul Gabriela Man ne-a explicat motivele şi modul în care putem să contracarăm toate aceste efecte.

Eşti stresată

Pentru majoritatea oamenilor, stresul este prezent în multe dintre acţiunile întreprinse pe parcursul zilei. Acesta poate acţiona ca un stimulent al apetitului. „Stresul agravează insulinorezistenţa, afecţiune care determină atât creşterea în greutate, cât şi complicaţiile excesului ponderal, ca: obezitate, diabet tip II, boală cardiovasculară, trigliceride crescute, ficat steatoric, ovar polichistic, etc.”, spune medicul Gabriela Man.
Cum combaţi? „Este de dorit un control adecvat al factorilor de stres din viaţa noastră. În ţările civilizate, concomitent cu vizitele la nutriţionist pentru obţinerea greutăţii ideale, se fac şi şedinţe de consiliere psihologică ce au, printre altele, rolul de a indentifica factorii de stres din viaţa persoanei în cauză şi corectarea reacţiilor acestuia la acei factori.”

Bei prea multă cafea

Multe persoane au tendinţa de a consuma o cantitate destul de mare, fie că e vorba despre cafeaua de dimineaţă la care se mai adaugă altele pe parcursul zilei, fie alte băuturi care conţin cofeină. „Abuzul de cofeină, prin consumul crescut de cafea, băuturi de tip cola sau ceai negru, îngraşă, deoarece au efecte asupra insulinorezistenţei”, spune specialistul.
Cum combaţi? „O ceaşcă de cafea dimineaţa este suficientă (dar nu obligatorie). În rest, se poate consuma cafea decofeinizată, cicoare sau ceaiuri de fructe ori de plante.”

Dormi puţin

Odihna insuficientă poate fi o cauză esenţială ce duce la instabilitatea greutăţii. „În primul rând se perturbă bioritmul, ciclul obişnuit somn/veghe. În mod normal, ai activitate ziua şi dormi noaptea. În timpul nopţii, pancreasul intră în repaus şi nu mai secretă insulină, reluându-şi activitatea la trezire. Acest mecanism fiziologic este perturbat şi apar problemele cu greutatea, insulina fiind de fapt «dirijorul întregului nostru metabolism», iar dereglările induse de lipsa somnului, duc la îngrăşare. În plus, din cauza odihnei insuficiente apare pofta de «a ronţăi ceva». Cei care au insomnii sau lucrează în ture de noapte au tendinţa să mănânce şi în cursul nopţii”, explică nutriţionistul.
Cum combaţi? „Cei care lucrează şi în ture de noapte ar trebui să evite să mănânce până dimineaţa, iar dacă totuşi o fac, să aleagă gustări sărace în carbohidraţi (exemplu: un sandviş cu pâine «Slăbeşti mâncând» cu felii de friptură rece, castraveţi, salată verde, varză etc.).
Cât despre cei care obişnuiesc să adoarmă foarte târziu, este indicat să încerce să adoarmă în jurul orelor 22-23, să evite «nopţile albe» şi, mai ales, servirea gustărilor nocturne.”

Alte motive care necesită atenţie

 

Dereglări ale glandei tiroide

Dacă simţi că eşti obosită, te doare capul şi nu te poţi concentra, este posibil să ai tulburări ale glandei tiroide, care îţi poate afecta greutatea. Mergi la un control endocrinologic.

Medicamentele

Unele medicamente antidepresive, anticoncepţionale sau somnifere pot avea ca reacţii secundare creşterea apetitului sau modificarea felului în care sunt stocate grăsimile. Dacă urmezi un tratament, nu-l întrerupe, ci mergi să consulţi sfatul medicului.

Vârsta

După 30 de ani, metabolismul începe să se încetinească. Chiar dacă stilul tău de viaţă este acelaşi, e nevoie de efort în plus pentru a te menţine în formă. Adoptă o alimentaţie sănătoasă şi încearcă să faci exerciţii fizice regulate.

Menopauza

Este un alt moment critic în viaţa unei femei. Modificările hormonale pot da senzaţie de foame, stări de nervozitate, depresie sau tulburări de somn.

Şi alcoolul îngraşă!

Este binevenit în multe împrejurări: la petreceri, la ieşiri cu prietenii sau la reuniunile de familie, însă consumat în exces poate deveni o reală problemă pentru greutate. Indiferent că mănânci sănătos sau faci mişcare, dacă bei mai multe berici, pahare de vin, cocktailuri sau lichioruri, cam toată munca ta se duce pe apa sâmbetei. Organismul foloseşte alcoolul drept „combustibil”, în loc să apeleze la rezervele de grăsime ca sursă de energie. Mai mult, caloriile neconsumate provenite din alcool se transformă tot în grăsime. Băuturile tari, în special sortimentele dulci, sunt printre cele mai de temut pentru că, pe lângă alcoolul pe care îl conţin, acestea includ şi mult zahăr.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter