3 vedete care şi-au micşorat sânii

De Unica.ro, pe

Într-o perioadă în care modelul feminin absolut este domnişoara cu picioarele lungi şi cu sânii mari, există persoane care demonstrează că nu dau doi bani pe acest trend. Există vedete de talie internaţională care au apelat la operaţia de micşorare a sânilor şi au ales să facă public acest lucru.
„Reducerea mamara este o intervenţie care îmbunătăţeşte foarte mult calitatea vieţii la femeile cu sâni voluminoşi. Urmând această procedură de reducţie mamară veţi obţine nu numai reducerea volumului dar şi îmbunătăţirea formei. De asemenea, disconfortul fizic, psihic şi emoţional dispare, se obţine o libertate a mişcării fizice precum şi o libertate în a alege o mare varietate de haine. Dintre toate intervenţiile chirurgicale reducţia mamara se bucura de cel mai înalt grad de satisfacţie în rândul pacienţilor. Reducerea mamară care se mai numeşte şi mamoplastie de reducere (reducţie) este o procedură de îndepărtare a ţesuturilor mamare în exces, aducând sânul la dimensiuni proporţionale cu restul corpului; şi areolele pot fi reduse şi repoziţionate”, explică chirurgul estetician Florin JUravle, medic care realizează multe astfel de intervenţii în clinica pe care o conduce.

Drew Barrymore şi-a micşorat sânii

Actriţa şi-a făcut o micşorare de sâni la începutul anului 2007, iar aceasta schimbare drastică a fost văzută la Gala Premiilor Oscar 2007. Diferenţa faţă de decolteul afişat cu un an în urmă era evidentă. Au existat, de asemenea, zvonuri privind o posibilă operaţie de lifting realizată în cadrul aceleaşi intervenţii.

3 vedete care şi-au micşorat sânii

Queen Latifah a făcut micşorare de sâni

Artista a fost supusă unei intervenţii de reducţie mamară în 2003, din motive medicale. După luni de exerciţii fizice, Latifha a reuşit să slăbească semnificativ, însă sânii îi erau la fel de mari. Din cauza neplăcerilor cauzate la nivelul spatelui şi al umerilor, medicii au decis să operaţia de micşorare a sânilor este cea mai bună soluţie.

23 vedete care şi-au micşorat sânii

Denise Richards are acum sâni mai mici

În cauza lui Denise Richards lucrurile nu au fost atât de simple. În cazul ei, operaţia de micşorare a sânilor a venit după cea de mărire. Nemulţumită de felul în care arătau sânii ei siliconaţi, Denise Richards a apelat de două ori la operaţia de micşorare, acum ajungând aproape de mărimea sânilor ei naturali.

3 vedete care şi-au micşorat sânii

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter