Medicul Adrian Marinescu, despre pandemia de COVID-19: „Eu cred că sărbătorile din această iarnă vor fi liniştite”

De Unica.ro, pe

Directorul medical al Institutului „Matei Balș” din București, medicul Adrian Marinescu, crede că până la finalul lunii octombrie situația pandemiei de COVID-19 va fi grea, dar sărbătorile ar putea fi mai liniștite.

Lucrurile vor continua să fie dificile din punct de vedere al cazurilor de COVID-19, al spitalizărilor și al locurilor la terapie intensivă. Medicul crede că ritmul îmbolnăvirilor va scădea ulterior, iar până la sărbătorile de iarnă situația ar putea să se îmbunătățească, conform Agerpres.

„Luna octombrie va fi mai grea”, a spus Adrian Marinescu, în cadrul videoconferinței „Sănătate și FARMA – Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”. „O să începem uşor, uşor să scădem la nivel de cazuri. Mă refer şi la spitalizări, şi la paturile de terapie intensivă şi eu cred că sărbătorile din această iarnă vor fi liniştite”.

Citește și: Pacient cu COVID-19, internat la ATI, mesaj către doctori: „Faceți-mi și zece vaccinuri, numai să mă fac bine”

Citește și: Un bărbat a fost dus decedat la Spitalul „Victor Babeș”. Acesta era suspect de COVID-19

Citește și: Mesajul dur al unui medic pentru pacienții cu COVID-19 nevaccinați de la ATI: „Cum să mai spui că ești cobai?”

Citește și: Focar COVID-19 într-un spital de oncologie din Iași: 27 de părinți și copii, infectați

Doctorul Marinescu a mai spus că tratamentele folosite în prezent în cazul pacienților cu COVID-19 nu sunt eficiente dacă nu sunt administrate în faza incipientă a bolii – din acest motiv, el a făcut apel la pacienții simptomatici să se ducă la spital înainte ca boala să ajungă într-o formă critică.

Marinescu a mai atras atenția și asupra faptului că 95% dintre pacienții cu forme grave de COVID-19 sunt nevaccinați. Mai mult, 90% din cei nevaccinați decedează. „Să ştiţi că şi vaccinarea în acest moment, chiar dacă înseamnă o singură doză, avem un grad de protecţie, nu trebuie să ne gândim că este prea târziu”, a explicat medicul. „Niciodată nu este prea târziu”.

Expertul a mai subliniat că ambulanțele cu pacienți așteaptă în fața camerei de gardă, marea problemă fiind că „în acele ambulanţe sunt oameni care au nevoie de oxigen, oameni pentru care viaţa atârnă de un fir de păr”.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter