Andreea Esca, optimistă şi după accident

De Cristina Popa, pe

În ciuda shimbărilor neplăcute din viaţa personală, dar şi din cea profesională, pe care recentul accident suferit pe pârtie le-a atras după sine, Andreea Esca continuă să zâmbească…
…  şi să vadă jumătatea plină a paharului.

Un weekend relaxant alături de familie s-a transformat într-un adevărat coşmar pentru ştiristă. Aflată pe pârtia Bradu din Poiana Braşov, împreună cu fiica ei, Alexia, Andreea Esca a fost accidentată grav la genunchi de un snowboard-er neexperimentat.

După intervenţia salvamontiştilor, Andreea a fost consultată de medicii specialişti atât la Spitalului Judeţean Braşov, cât şi la Spitalul Sfântul Ioan din Bucureşti şi sfătuită să se opereze la o clinică particulară din străinătate.

Zis şi făcut. Cu ajutorul lui Adrian Sârbu, cel care i-a pus la dispoziţie un avion particular, Andreea, alături de soţul său, Alexander Eram, au ajuns la Viena în cel mai scurt timp.

În cursul zilei de luni, ştirista a suferit o intervenţie chirurgicală de aproximativ o oră, în urma căreia fragmentele osoase aproape zdrobite din zona rotulei au fost refixate cu nişte şuruburi de titan.

Conform spuselor Andreei, într-un interviu telefonic acordat reporterilor „Happy Hour”, la doar câteva ore de la operaţie, în ciuda durerilor persitente şi a faptului că pentru moment nu poate merge, este încrezătoare că după cele aproximativ două luni de terapie, recuperarea se va face în totalitate.

Cu acestă ocazie ştirista a ţinut să mulţumească tuturor celor care i-au fost alături şi care au ajutat-o, totodată precizând că, în ciuda întâmplării nefericite, se poate considera noroscoasă: „Mulţumesc lui Dumnezeu că nu a dat peste Alexia”.

În ceea ce-l priveşte pe tânărul care a cauzat accidentul, cu toate că acesta se afla pe o pârtie destinată doar schiorilor, vedeta ProTV nu întenţioneată să îl dea în judecată, fiind de părere că incidentul i se putea  întâmpla oricui.

Deşi Andreea îşi doreşte să ajugă în faţa telespectatorilor în cel mai scurt timp posibil, ştirile ProTV de la ora 19 vor fi prezentate de Oana Andoni pentru o perioadă nedeterminată.

Foto: Arhivă Ringier

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter