Relaţii: Divorţul nu este prima opţiune!

De Lumea Femeilor, pe

Certurile pot porni din orice: stres, monotonie, discuţii în contradictoriu, pasiunea care s-a cam ofilit… La un moment dat, te întrebi dacă divorţul este singura soluţie
Unele cupluri ajunse la maturitate decid să facă acest pas,  deşi au pornit, cândva, la drum, cu certitudinea că jurământul bine cunos-cut: „Împreună la bine şi la rău” le pecetluieşte întreaga viaţă. Oamenii se schimbă, sentimentele fac turnuri şi de 180 de grade. Totuşi…

Toată lumea are probleme…

… şi toate problemele au o rezolvare, dacă ştii ce anume vă afectează relaţia. Dar, dacă îţi imaginezi că tu nu ai avut noroc, că „ţi-ai ales” bărbatul nepotrivit, poate greşeşti. Nu considera divorţul prima opţiune! Înainte de a te gândi la o despărţire, încearcă să remediezi problemele dintre voi doi. Gândeşte-te că există şi varianta în care divorţezi şi, după un timp, întâlneşti un bărbat cu şi mai multe defecte decât actualul tău soţ. Diferenţa va fi că “cel de-al doilea” nu va şti care îţi sunt tabieturile, mâncărurile şi locurile preferate, iar tu vei fi nevoită să începi de la zero, fără certitudinea că, de data aceasta, o să meargă. Nu este obligatoriu să se întâmple aşa. Şi nu este un motiv să te resemnezi cu o căsnicie dezastruoasă. Dar cântăreşte bine!

Infidelitatea – a cui e vina?

Majoritatea bărbaţilor trec prin „criza de la 40 de ani”. Unora li se întâmplă la 35, altora la 45, dar se pare că trec cu dificultate peste acest prag. E drept că nu întinerim, dar fiecare vârstă are frumuseţea ei. Înţelege-ţi soţul şi fii maleabilă, „fresh” în gândire, astfel încât să nu îi dai motive să îi fie frică de bătrâneţe. Despre asta este vorba şi acesta este motivul pentru care, de multe ori, bărbaţii devin infideli. Tu poţi evita această situaţie, cu înţelepciune, răbdare şi umor. Şi fără să îţi pui în pericol căsnicia.

“Copilul tău” este copilul vostru

Dacă eşti mamă, situaţia este şi mai încurcată. Trebuie să te gândeşti şi la copii. Au mai multe şanse de reuşită în viaţă dacă provin dintr-o familie „întreagă”, atât din punct de vedere moral, cât şi financiar. Iar la adolescenţă pot avea reacţii extreme, dacă părinţii pun problema divorţului: se pot îmbolnăvi, pot avea stări depresive, pot deveni introvertiţi. Lipsa unuia dintre părinţi zguduie siguranţa şi încrederea în familie. De aceea, se pare, mulţi tineri cu părinţi divorţaţi au probleme de stabilitate în propriul cuplu.

Singură… la pensie?

Ai văzut bătrâneii aceia care se plimbă de mână? Oare nici unul „nu a călcat strâmb” în tinereţe, oare nu s-au certat „furcă” măcar o dată? O relaţie nu înseamnă doar iubire. Uneori iertarea şi toleranţa
sunt mai importante pentru durata unei căsniciii decât flacăra pasiunii, care se poate stinge după un timp. Chiar trebuie să puneţi punct unui drum lung, pe care l-aţi parcurs împreună? Chiar vrei să îmbătrâneşti singură? Răspunde-ţi, înainte de a lua marea decizie!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter