Ai accepta o relaţie cu un bărbat însurat?

De Stela Moisescu, pe

15 femei, 12 refuzuri categorice şi 3 răspunsuri afirmative, dar cu anumite condiţii. În mod cert, nicio femeie nu ar accepta fără reţineri să joace rolul de „cealaltă femeie”…
… în viaţa unui bărbat.

Multe nu realizează, însă, că îl joacă, deşi ştiu că există o soţie în peisaj. Scuzele bărbatului care spune, ba că nu merge căsnicia, ba că actele de divorţ sunt pe rol merg la inimile multor femei amorezate.

Totuşi, în teorie, sexul majoritar ştie că nu este în regulă să apelezi la bărbatul altei femei, chiar dacă ţi se pare că au dispărut peştii din baltă.

Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face

Citeam printre comentariile unui articol despre o femeie implicată într-o relaţie plină de peripeţii cu un bărbat căsătorit, cazul unei femei care m-a cutremurat. Soţul ei, cu care este căsătorită de 7 ani, a plecat timp de 4 luni de acasă în interes de serviciu. S-a îndrăgostit însă acolo, chiar cu două săptămâni înainte să se întoarcă acasă. El i-a spus că simte pentru acea femeie ce nu a simţit pentru ea niciodată. I-a explicat că este foarte fericit şi că a realizat că în căsnicia cu ea se străduia să creeze înţelegere şi armonie, în timp ce cu cealaltă femeie le primeşte în mod natural.

Suferinţa acestei femei este suferinţa pe care ar trăi-o orice femeie al cărei soţ a început o relaţie cu tine. Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face. Pe acest principiu merg atât femeile din comunitatea noastră, Între Prietene, dar şi cele care ne urmăresc pe Facebook.

De aceea, sufletista spune că distrugi o familie şi se întoarce roata la un moment dat, iar betuca adaugă că „Viaţa nu durează o eternitate, ca să pot greşi şi apoi să încerc să repar ce am greşit!”

Pe Facebook cineva ne provoacă… ” Deci să-mi spună mie una căreia îi place să-i fie luat bărbatul?”

Mai apoi, apare şi teama că el nu îşi va părăsi soţia, că ea va afla… O femeie ne spune că ar accepta cazul unui bărbat văduv, dar atât.

Per total, 12 femei intervievate merg pe deviza „totul sau nimic”, aşa că ar refuza categoric un bărbat care nu este întreg, pentru că aparţine legal, moral, cu trupul sau sufletul altei femei.

Însurat, dar fără copii?

Un studiu de anul trecut care a făcut mare vâlvă spunea că femeile sunt mai atrase de bărbaţii căsătoriţi, decât de burlaci. Motivul? Primii au dat deja dovadă că sunt capabili de o relaţie serioasă şi să-şi asume responsabilităţi sentimentale.

3 din 15 femei ne-au mărturisit că ar putea accepta o relaţie cu un bărbat însurat. Una dintre ele îşi limitează declaraţiile la: ” În teorie toată lumea va spune că nu ar accepta o relaţie cu un bărbat însurat, desigur, dar de multe ori se ajunge la asta fără să-ţi dai seama… Ea se îndrăgosteşte de el, el de ea, el omite să-i spună că are verighetă, ea află când deja relaţia devine mai serioasa…”

Celelalte două femei care au răspuns afirmativ, adaugă însă că este important ca bărbatul respectiv să nu aibă copii. Ambele spun că, în funcţie de gradul de implicare, ar lăsa aventura să curgă fără să-i ceară să se despartă de soţie, dar ar vrea ca el să renunţe la căsnicie, dacă între ei doi se leagă ceva serios.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter