Copiii şi viaţa sexuală a părinţilor

De Stela Moisescu, pe

E greu să găseşti explicaţia perfectă atunci când copilul vă prinde în timpul actului sexual. Şi mai greu este să treci peste „şoc” şi să te bucuri în continuare de sex.
Este dificil să faci sex în condiţiile în care micuţul se uită la desene animate în camera învecinată, dar nu imposibil. Multe cupluri pierd la capitolul intimitate şi sexualitate odată cu venirea pe lume a primului copil. Ideea de a fi auziţi sau prinşi făcând sex vă poate „ucide” pe loc libidoul.

Atingerile afectuoase între părinţi, lecţii de viaţă pentru copil

Ei bine, tot mai mulţi sexologi susţin că cel mic nu este traumatizat de imaginea părinţilor făcând sex. Mai mult, dacă părinţii sunt deschişi în a oferi explicaţii, îi pot arăta copilului ceva extrem de important: faptul că sexualitatea şi viaţa de familie merg mână în mână.

„Este de-a dreptul absurd să creem pentru copilul nostru un mediu perfect. Faptul că încercăm să nu fim văzuţi drept fiinţe sexuale de către copiii noştri, nu înseamnă că-i şi protejăm. În realitate le întărim şi mai mult convingerea promovată şi de mass-media, potrivit căreia sexul şi iubirea sunt două fenomene separate”, spune Valerie Davis Raskin, autorul cărţii „Sex for Moms: Ten Steps to Nurturing Passion While Raising Kids”.

În cartea sa, sexologul Raskin precizează că este chiar necesar ca părinţii să fie afectuoşi, să se atingă şi să se sărute în faţa copilului.

Desigur, autoarea nu te îmbie să faci sex de faţă cu cel mic. Este important să fiţi foarte discreţi şi să stabiliţi de comun acord care atingeri sunt excluse de faţă cu copilul.

Actul sexual văzut prin ochii copilului

Să zicem că aţi fost prinşi în act sau cel mic a vizionat nesupravegheat o scenă de sex. Iată ce gândeşte copilul despre sex în funcţie de vârstă şi care sunt cele mai potrivite explicaţii.

Între 2 şi 6 ani copilul nu înţelege faptul că este martorul unei scene de sex. Aşadar, imaginea părinţilor săi făcând sex îl va înfricoşa. El poate interpreta într-un mod negativ respiraţia greoaie, de exemplu. Aşadar, asigură-l pe cel mic ca mami şi tati se iubesc şi că nimeni nu este rănit. Îi poţi spune că uneori adulţii se ating astfel atunci când sunt singuri.

Între 6 şi 10 ani
copilul va manifesta o oarecare curiozitate. În această situaţie trebuie să îţi alegi cu mare atenţie cuvintele pentru a nu-i stârni şi mai mult curiozitatea. Sexologul Sallie Foley te sfătuieşte să-i spui copilului tău că părinţii îşi arată uneori că se iubesc într-un cadru intim îmbrăţişându-se cu drag.

După vârsta de 10 ani e posibil ca cel mic să înţeleagă faptul că este martorul unei scene de sex. Aşadar imaginea îl va jena sau chiar îl va dezgusta. Cel mai bine este să înfruntaţi situaţia penibilă pentru amândoi şi să nu deveniţi defensivi în faţa celor întâmplate.

Indicat este să vorbiţi despre ceea ce s-a întâmplat într-un mod sincer, dar fără a da multe detalii. Acesta e un moment oportul pentru a stabili nişte limite cu cel mic pentru a vă asigura pe viitor intimitatea.

Nu uita, de multe ori experienţa de a fi prinşi în timpul actului sexual de către copil, poate fi mai traumatizantă pentru părinte.

Sentimentul de vinovăţie şi ruşine vă poate afecta serios viaţa sexuală

Aminteşte-ţi ce atitudine aveau părinţii tăi apropo de sex. Aceştia îşi ofereau gesturi de afecţiune în văzul tuturor sau păstrau distanţa? În sânul familiei se discuta deschis despre sex sau sexul era un subiect ruşinos?

Ei bine atitudinea părinţilor tăi în materie de sex influenţează în mod inconştient felul în care tu priveşti sexul.

Aşadar, dacă abordezi subiectul sex cu deschidere şi stabileşti cu cel mic nişte limite care să vă asigure intimitatea, copilul va avea şansa ca pe viitor să aibă o sexualitate lipsită de inhibiţii.

5 paşi prin care părinţii se pot bucura de sex

Sexologul Laura Berman îţi propune cinci paşi prin care tu şi partenerul tău să aveţi o viaţă sexuală împlinită, chiar şi o dată cu venirea pe lume a copiilor.

1. Paturi separate

De multe ori copilul doreşte să doarmă cu părinţii. Acest lucru nu este indicat, decât în cazuri de excepţie. În general copilul trebuie să înveţe să doarmă singur.

Iată cum îl poţi ademeni să prefere propriul pat. Cumpără-i aşternuturi cu personajele de desene animate preferate, aşează-i pe noptieră o lampă cu un design vesel şi aplică-i pe tavan diferite steluţe şi planete care să-i vegheze somnul. Spune-i că veţi veni întotdeauna la el în cameră să-i spuneţi „noapte bună”, dar copiii „mari” dorm numai în patul lor.

Astfel, vă asiguraţi pe timpul nopţii un spaţiu numai al vostru în care să fiţi iubit şi iubită, nu părinţi.

Cel mai important aspect, nu uitaţi să încuiaţi uşa! Instruiţi copilul să bată la uşă ori de câte ori are nevoie de ceva.

2. Plecaţi în vacanţă doar voi doi

Deşi concediile sunt scurte şi doriţi să-l duceţi pe copil într-un loc special, vacanţele în doi sunt foarte importante pentru părinţi. Abia atunci când jucaţi şi alt rol, in afară de cel de părinte, reuşiţi să vă reconectaţi la viaţa de cuplu, precizează sexologul Berman.

3. Învaţă să fii practică şi spontană

Pune sexul în fruntea prorităţilor atunci când copilul este în vizită la un prieten în weekend.

4. Fiţi o echipă unită

Dacă nu vă puneţi de acord în creşterea copilul şi unul dintre voi trece peste cuvântul celuilalt atunci când copilul cere o favoare, de exemplu, apar frustrările care vă afectează şi viaţa sexuală.

Potrivit sexologului trebuie să existe o bună comunicare între voi doi. Nu luaţi nicio decizie fără să vă consultaţi. Dacă unul dintre voi este mai permisiv, iar celălalt mai autoritar discutaţi toate detaliile şi nu treceţi unul peste cuvântul celuilalt în faţa copilului.

5. Organizaţi momente romantice în doi

Nu amânaţi ieşirea la restaurant pentru că cel mic s-a decis că vrea să-şi invite prietenii acasă. Ieşirile în doi şi momentele romantice au importanţa lor, aşa că încercaţi să vă faceţi timp şi pentru ele.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter