Totul despre legarea în timpul sexului

De Stela Moisescu, pe

Unii îi spun fetiş, dar legarea în timpul sexului poate fi o simplă fantezie cu care îţi condimentezi viaţa de cuplu. Atunci când sexul nu mai este liber pentru unul dintre voi,…
… puteţi descoperi că experienţa vă eliberează şi mai tare. Cel legat îşi asumă un rol de supunere şi îi dă celuilalt drepturi sexuale depline.

În cuplu, de regulă, femeia preferă să se supună, bărbatul fiind cel care ia iniţiativa şi îşi domină partenera pe mai multe căi.

Dacă te tentează să-i dai un astfel de control iubitului tău, asigură-te că ai deplină încredere în el. Înainte de a trece la joacă, e bine de ştiut că în timp ce eşti legată, iar el are libertatea de a face ce vrea cu tine, vă poate cuprinde o stare de euforie benefică doar până la o anumită limită.

Eşti la cheremul lui, dar el trebuie să ştie că nu poate întinde oricât coarda. Stabiliţi un cuvânt cheie care să pună punct acţiunii. Păstrează însă cuvintele „stop” sau „stai” pentru fantezia voastră… cea în care tu te prefaci depăşită de situaţie şi îl rogi să se oprească!

Fantezia de a fi legată prinde culoare, mai ales atunci când o pui în practică în cadrul unor scenarii. Poţi fi eleva care nu şi-a făcut temele sau menajera care nu a curăţat cum trebuie podeaua. În acest fel, sexul devine, dintr-o activitate fizică, o experienţă mentală, plină de imaginaţie, care vă provoacă senzaţii fizice mult mai intense.

Instrumente de legare din sex-shop-uri

 O funie, o eşarfă de mătase, o pereche de cătuşe sau un lanţ? Opţiunile de legare sunt numeroase, dar există şi anumite tehnici de care e cazul să ţii cont. Contează enorm materialul şi felul în care legi.

În general, specialiştii îţi recomandă, dacă tu eşti cea legată, să nu stai legată mai mult de 30 de minute. Dacă jocul tinde să dureze mai mult, asigură-te că schimbi poziţia din când în când. La fel, nodurile trebuie să fie lejere, căci altfel ţi se blochează circulaţia în zona respectivă. Pe moment nu vei simţi vreun disconfort, dar el apare în timp şi persistă, dacă nu eşti legată corect.

Tocmai de aceea, mai bine te laşi pe mâna sex-shop-urilor care deţin produse specializate de legare, precum şi instrucţiunile de folosire.

Citeşte continuarea pe pagina următoare!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter