9 lucruri neştiute despre orgasm

De Stela Moisescu, pe

Patru sexologi au creat „The Orgasm Answer Guide”, un ghid de informaţii ce răspunde la cele mai inedite întrebări legate de orgasm. Află şi tu care sunt cele mai frecvente…
… nouă întrebări pe marginea acestui subiect, dar şi răspunsurile lor.

1. Senzaţiile oferite de orgasm sunt aceleaşi în cazul femeilor şi bărbaţilor?

Sexologii au făcut referire în răspunsul lor la un studiu efectuat în anul 1976, potrivit căruia senzaţiile ar fi aceleaşi în cazul ambelor sexe: euforie, o stare de uşurare la nivelul capului, palpitaţii şi descărcare. În cadrul studiului, bărbaţi şi femei, au descris cu propriile cuvinte ce simt în timpul orgasmului. Atunci când cuvintele specifice celor două sexe au fost înlocuite cu sinonime neutre, nu-ţi puteai da seama dacă o descriere este făcută de un bărbat sau de o femeie.

2. Atingerea orgasmului poate provoca un atac de cord?

Şansele sunt foarte mici să-ţi dai duhul în aşternuturi. Mai degrabă efortul depus în timpul sexului este de vină, nu orgasmul în sine. Studiile arată că 70% dintre decesele cauzate de actul sexual se petrec în cazul legăturilor extraconjugale, fapt ce denotă că şi stresul este un factor în acest caz.

3. Erecţia este necesară bărbatului pentru a atinge orgasmul?

Surprinzător pentru majoritatea bărbaţilor, dar erecţia şi ejacularea nu sunt indispensabile atingerii orgasmului. Nervii care trimit semnale de la penis la creier funcţionează perfect indiferent dacă bărbatul are sau nu erecţie în timpul stimulării.

4. Cum afectează stimularea sânilor orgasmul?

S-a demonstrat că stimularea acestei zone măreşte intensitatea orgasmului. Pentru unele femei aşa cresc şi şansele de a atinge orgasmul. Motivul? Activitatea senzorială de la nivelul sânilor şi a zonei genitale este percepută la nivelul creierului în aceeaşi „porţiune”, stimularea lor concomitentă maximizând plăcerea din timpul orgasmului.

5. Orgasmul influenţează şansele de concepere a unui copil?

Da! S-a demonstrat că orgasmul produce contracţii ale uterului, care înlesnesc drumul spermatozoizilor către cervix şi uter. Eliberarea oxitocinei în timpul orgasmului favorizează şi ea contractarea uterului.

6. În ce moment al existenţei suntem capabili să atingem orgasmul?

Unii experţi consideră că oamenii nu pot avea orgasm decât începând cu vârsta pubertăţii. Alţii, contrazic aceste afirmaţii şi spun că un orgasm se poate petrece oricând, deoarece sistemul de nervi implicaţi în acest proces este funcţional dinaintea naşterii.

7. Abilitatea de a avea orgasm este ereditară?

Cercetările efectuate pe gemenii identici şi fraternali au scos la iveală că frecvenţa orgasmului variază în cazul femeii în timpul masturbării şi sexului. Totuşi, gemenii identici au prezentat mai multe similarităţi în frecvenţa orgasmelor, decât gemenii fraternali. Variaţia genetică poate explica această diferenţă, conchid cercetătorii studiului.

8. Cum afectează o histerectomie orgasmul?

Îndepărtarea uterului şi a cervixului, în unele cazuri, are un impact în atingerea climaxului. Cel pozitiv se referă la diminuarea sau eliminarea durerilor şi sângerărilor menstruale. Cel negativ se referă la posibila reducere a senzaţiilor de plăcere în zona genitală, cauzată de afectarea unor nervi. Totodată, tratamentul şi trauma post-operaţie pot îngreuna apariţia orgasmului.

9. Viagra le poate ajuta pe femei să atingă orgasmul?

Viagra, folosită pentru a trata disfuncţiile erectile ale bărbaţilor a fost testată şi pe femei cu scopul de a încerca tratarea problemelor sexuale întâmpinate de acestea. S-a dovedit că Viagra înteţeşte presiunea sangvină în zona clitorisului. În schimb, nu s-a putut corela administrarea de Viagra cu libidoul femeii sau capacitatea ei de a atinge orgasmul.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter