Fetiţa ta a devenit femeie

De Libertatea pentru femei, pe

Când au trecut anii? Parcă mai ieri îţi strica pantofii cu toc şi fardurile, în încercarea de a imita ceea ce înţelegea ea prin femeie. Şi azi… chiar e! Acum, doar de tine depinde dacă veţi rămâne prietene pe viitor.
Odată cu vârsta adolescenţei încep şi problemele între părinţi şi copii. Şi cu atât mai mult atunci când vine vorba despre relaţia mamă-fiică, ce poate deveni, uneori, alunecoasă şi plină de capcane. Din păcate, în cele mai multe cazuri, nu copiii sunt cei care greşesc. Căci datoria lor e să se desprindă la un moment dat de cuib, de sub aripa ocrotitoare a mamei, şi nu să rămână acolo pentru totdeauna, aşa cum ţi-ai dori. E legea firii! Ca să fii, la rândul tău, o mamă „ca la carte”, trebuie să-ţi ajuţi fiica să trăiască pe propriile picioare, să o înveţi să fie independentă. E vremea să te obişnuieşti să asculţi mai mult decât să vorbeşti!

Tu ştii ce înseamnă adolescenţa?

Cu siguranţă îţi aminteşti cum era când aveai tu vârsta ei. Chiar dacă acum ţi se pare că erai prietenă cu mama ta şi vă înţelegeaţi de minune, sigur nu îi dezvăluiai chiar tot ce aveai pe suflet.
Căci aşa e adolescenţa. Pe lângă tot ce se întâmplă la şcoală, e vremea în care te confrunţi cu situaţii complicate, cu responsabilitatea de a-ţi asuma alegerile făcute în viaţa de zi cu zi. Îţi place sau nu, acum e momentul celor mai importante decizii legate de viaţa sexuală a fiicei tale. Unde mai pui că anturajul are şi el un cuvânt greu de spus!
Ce este de făcut? Dacă încerci să ignori ce se întâmplă, nu vei face decât să înrăutăţeşti situaţia. Dacă te implici prea mult, rişti ca fiica ta să se revolte.

De la egal la egal, amical

Teoria zice cam aşa: o mamă ideală a unei fiice adolescente trebuie să fie înţelegătoare, iubitoare, cu simţul umorului, foarte sinceră şi deschisă la nou, „de gaşcă”, aşa cum ar defini-o amicii fetei. Sub nicio formă nu va vorbi cu ton superior şi nu va judeca în necunoştinţă de cauză. Numai aşa se poate câştiga încrederea unei tinere femei în devenire. Tu eşti aşa? Dacă, fie şi numai o singură dată, ai făcut în prezenţa ei o remarcă de genul „tinerii din ziua de azi” sau „pe vremea mea…”, e clar că şansele de a-i fi prietenă sunt minime. Trebuie să recunoşti că şi ţie ţi-ar plăcea să mai poţi trăi clipele astea minunate. De ce nu ai face-o? Intră şi tu în rolul adolescentei şi trăieşte la aceeaşi intensitate aceste momente.

Despre pubertate

În afara schimbărilor cunoscute, pubertatea aduce cu ea câţiva ani de transformări radicale, în care fiecare copil reacţionează altfel. Mai greu e cu schimbările care se produc în interiorul trupului şi care, în special la fete, declanşează răstunări spectaculoase de atitudine. Dacă-ţi vei informa fiica din vreme cu privire la ceea ce va urma, nu se va mai simţi stingherită la prima menstră, de exemplu. Îşi va deschide sufletul în faţa ta şi va miza pe informaţiile primite de la tine. Explică-i tu toate necunoscutele, înainte de a o împinge să caute informaţii în locuri nedorite. Ţi se pare prea devreme la 10 ani? Nu e deloc aşa. Gândeşte-te că la această vârstă apare, în unele cazuri, prima menstră şi cu ea maturizarea fizică. Deşi vârsta e foarte fragedă, din punct de vedere fizic, fetiţa e capabilă să devină mamă!

Of, hormonii ăştia!

Învaţă-ţi fiica ce sunt hormonii. E mai uşor de suportat un fir de păr crescut unde nu trebuie dacă ştii că de vină pentru apariţia lui e o substanţă chimică produsă în mod natural de organism. Tot hormonii ajută în procesul de creştere, în maturizarea organelor interne. Ca să înţeleagă mai bine, pune-o să-şi imagineze sistemul hormonal ca pe o orchestră, cu mai multe partite, precum instrumentele cu coarde, de suflat sau de percuţie. La fel ca în muzică, tempo-ul este esenţial pentru reglarea unui metabolism hormonal echilibrat şi pentru armonizarea procesului de creştere. Iar menstruaţia este una dintre principalele consecinţe ale „simfoniei hormonilor”.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter