Clişee sexuale din filme care sfidează realitatea

De Stela Moisescu, pe

Nu degeaba i se zice sex ca-n filme… Scenele de sex de pe marele ecran ne taie respiraţia. Păcat că cele mai erotice clişee din filme, nu pot fi transpuse în viaţa reală.
Actorii nu fac sex, ci  fabulează, dacă vrei… Viaţa bate filmul, iar asta se aplică şi în dormitor.

Iată care sunt cele mai mari minciuni pe care ni le spun filmele despre sex!

Doar la Hollywood hainele se rup uşor

Ce super ar fi ca iubitul să îţi rupă lenjeria sexy de la Victoria’s Secret, nu-i aşa? Nu că n-ar fi floare la ureche să faci zdrenţe o pereche de bikiny. Încearcă şi tu… să rupi cămaşa de pe el. Sigur îţi va ieşi din prima şi fără dislocări de umăr!

Uite sutienul, nu-i sutienul

Toţi bărbaţii buni la pat ştiu să desfacă sutienul doar cu o mână sau cu dinţii. Şi toate femeile bune la pat îl au cumva pe ele atunci când încep să facă sex şi sunt în faţa camerei.

Orgasmul, la o „atingere de băţ”

Normal că bărbaţii se uită ciudat la femeile care nu au orgasm după trei minute de penetrare… În filmul „40 days and 40 nights” personajul feminin are orgasm de la petalele unei flori pe care bărbatul i le suflă pe abdomen, mai jos şi mai jos… Aşa că, ori alegi să te frustrezi că nu ai orgasm simultan cu iubitul după trei minute, ori alegi să-l trezeşti la realitate, făcându-i cunoştinţă cu clitorisul tău!  

În public poţi face sex fără riscuri

În filme orice e posibil, chiar şi sexul pe stradă ziua în amiaza mare! În viaţa reală piscina hotelului nu e mereu goală sau plaja pustie de la apus până la răsărit.

Cearşaful minune

În filme cearşaful acoperă zona intimă a bărbatului şi sânii femeii, iar cei doi se aşează unul peste celălalat şi fac sex. Cuuum? Ne gândim că cearşaful a suferit modificări de design: a fost decupat în L şi i s-a făcut aerisire.

Aventurile de-o noapte duc la căsătorie

În filmul Knocked Up cei doi protagonişti au o aventură de-o noapte. Prezervativul se rupe, ea rămâne însărcinată. Cei doi întemeiază o familie. Un scenariu deloc plauzibil, care duce, în viaţa reală, la mult sex spontan şi inimi frânte.

Dacă sunteţi îndrăgostiţi, sigur că vă potriviţi la pat

Filmele ne cresc aşteptările, pentru că de fiecare dată ies scântei în pat între un el şi o ea care se iubesc. Ei bine, în viaţa reală, dacă sărută bine, nu înseamnă că e bun la pat.

După sex, somn de voie

În filme cei doi adorm liniştiţi şi fericiţi unul în braţele celuilalt. Ai face şi tu asta, dacă n-ar fi mai mare tentaţia să faci un duş… Chiar dacă pare romantic să rămâi în pat, e perfect normal să îţi doreşti să mergi să te cureţi. Mai mult, e chiar indicat din punct de vedere medical!

Dă click şi citeşte 50 de clişee amuzante din filmele americane!

Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter