Foto: Wow! Jane Fonda arată uimitor în două rochii de gală, la Cannes

De Sandra S., pe

La cei 75 de ani ai săi, Jane Fonda încă se află în atenţia presei, datorită apariţiilor uimitoare de pe covorul roşu. Zilele trecute s-a afişat în două ţinute superbe pe covorul roşu al Festivalului de Film de la Cannes.
Numeroase staruri de film, din întreaga lume, s-au strâns la Cannes pentru faimosul festival. Unele dintre ele au ieşit în evidenţă prin ţinute, altele prin roluri importante pe care le-au jucat şi altele prin prestanţă. Jane Fonda este una dintre cele mai frumoase vedete care au călcat pe covorul roşu, chiar în comparaţie cu alte celebrităţi mult mai tinere.
Foto: Wow! Jane Fonda arată uimitor în două rochii de gală, la Cannes
Actriţa de origine americană a purtat două rochii de gală care i-au pus corpul armonios în evidenţă. Prima, bleu-ciel, i-a oferit un aer uşor serios şi misterios – pe aceasta a purtat-o cu părul strâns într-un coc elegant. Cea de-a doua rochie, de culoarea zmeurei, i-a dat un aer tineresc, ludic. pe aceasta a accesorizat-o cu un colier maxi, cu piatră în aceeaşi nuanţă de roz.
Foto: Wow! Jane Fonda arată uimitor în două rochii de gală, la Cannes
Ce ţinută îţi place mai mult?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter