Brit Awards 2012: ce rochii au ales divele pe covorul roşu

De Diana Sorescu, pe

Aseară, la Londra, a avut loc decernarea premiilor Brit Awards 2012. Iată ce rochii au ales divele pentru marele eveniment. Îţi place Rihanna în Givenchy Haute Couture?

Rochii Brit Awatds 2012

Rihanna a strălucit într-o creaţie semnată Givenchy Haute Couture, o rochie maxi maro-bronz, stropită cu pietre, cu un croi sexy cu spatele gol şi decoleu adânc, în V. Diva a plusat şi a purtat şi mânuşi foarte lungi din piele, totul pentru o apariţie extrem de senzuală.
Nicole Scherzinger a arătat ca o zeiţă în rochia statuară Versace. Galbenul pai s-a potrivit perfect cu tenul ei creol, iar cristalele de pe rochie au adus o notă glam, perfectă pentru covorul roşu.
Brit Awards 2012: ce rochii au ales divele pe covorul roşu
Kylie Minogue şi Lana Del Ray au fost elegante ca nişte prinţese la Brit Awards! Artistele au mizat pe rochii maxi, simple: Kylie a ales o creaţie albastru cobalt, drapată, şi bijuterii opulente, iar Lana a fost superbă în roşu vibrant.
Brit Awards 2012: ce rochii au ales divele pe covorul roşu
Jessie J a dezamăgit şi de această dată cu alegerea ei vestimentară, dar mai miră pe cineva? Artista a purtat o rochie roşie transparentă, cu vedere la lenjeria intimă, mai mult vulgară decât sexy!
Florence Welch a mizat pe Alexander McQueen şi nu a dat greş! Rochia spumoasă de culoarea piersicii, cu pene, jocuri de volume, mătase delicată şi trenă din dantelă arată fabulos!
Brit Awards 2012: ce rochii au ales divele pe covorul roşu
Care rochie ţi-a plăcut cel mai mult?
Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter