Despre tendinţele în machiaj, direct de la Hollywood

De Revista Unica, pe Ultimul update Vineri, 18 februarie 2022, 11:47

Jillian Dempsey, make-up artist renumit printre vedetele de pe covorul roşu, dar şi printre fanele produselor Avon, pe care le inovează de fiecare dată, vine cu veşti proaspete despre cum trebuie să arătăm sezonul acesta.
Obsesia lui Jillian (44) pentru culori şi texturi a început să poarte un nume, Deluxe Beauty, în 2000, când şi-a lansat propria linie de cosmetice, aruncând pe piaţă peste 150 de jucării de nelipsit din trusa de beauty a unei femei. La zece ani după ce şi-a făcut mâna de make-up artist apreciat la Hollywood, în Paris şi Londra, pe platourile de filmare, la emisiuni tv, în videoclipuri sau în numeroase pictoriale pentru reviste. Sofia Coppola, Kirsten Dunst, Maggie Gyllenhaal, Milla Jovovich, Kristen Stewart, Kate Winslet, Zooey Deschanel au fost „la mâna ei“ de nenumărate ori, fie pentru vreo copertă lucioasă, fie pentru vreo
apariţie pe covorul roşu. Când nu se joacă cu luminile şi umbrele pe vreun chip celebru, Jillian se joa-
că cu cei trei copii ai săi: Talula, 8 ani, şi gemenii de 3 ani Darby şi Sullivan, al căror cordon omblical a fost tăiat chiar de doctorul Derek din „Anatomia lui Grey“. Adică soţul ei, Patrick Dempsey, cu care locuieşte în Los Angeles. Dar pentru că despre viaţa de familie Jillian nu a dorit să spună niciun cuvinţel în interviul telefonic pe care i l-am luat la 7 dimineaţa, după cum arăta Blackberry-ul ei, ne-am concentrat asupra tendinţelor acestui sezon…

Bună dimineaţa, Jillian, ţi-ai băut cafeaua?

O beau chiar acum, în timp ce vorbim.
Te trezeşti tot timpul aşa devreme, la 7 dimineaţa?
Da, şi mai devreme, cu copiii…

Ok, să trecem la lucruri serioase… Care sunt tendinţele în machiaj pentru această toamnă?
Sunt două lookuri foarte prezente pe podiumuri, care-mi plac mult. Unul este să porţi un ruj mai
puternic – şi cred că femeile au început să se simtă mai confortabil cu acest lucru decât erau în urmă cu
câţiva ani – combinat cu un machiaj al ochilor mai delicat, pentru că nu vrei să fie prea mult. Al doilea e machiajul în culori pale, un ruj-piersică şi puţin eyeliner, un look armonios, curat, echilibrat.

Ce culori preferi când machiezi?
Roşu, corai, roz spre roşu, oranj puternic, culorile care-ţi sar în ochi, dar care sunt în ton cu pielea ta şi-ţi flatează chipul. Pentru ochi, îmi place să folosesc un fard de ochi care are la un capăt nuanţa
şampaniei şi la celălalt, alb. Peste acesta adaug puţin eyeliner şi apoi mascara.

Spune-ne câteva trucuri pentru a obţine lookurile de podium…
Îmi place să trasez liner deasupra genelor înainte de a aplica orice altceva  – poţi folosi lichid sau pensulă, dar eu prefer varianta lichidă, apoi în partea de jos, un creion. Pe buze, prefer un ruj mat, pentru că cel lucios rezistă mai puţin. Desenez mai întâi un fel de inimă în mijlocul buzelor, şi apoi întind rujul spre colţurile gurii cu o pensulă sau cu degetul, pentru că în felul acesta poţi urmări mai uşor conturul natural al buzei. Dacă ai buzele subţiri şi vrei să aplici un creion e ok, dar dacă le ai mai groase, sugerez să păstrezi conturul natural.

Care sunt culorile tale favorite când faci machiaj?
Depinde de culoarea ochilor. Dacă machiez nişte ochi verzi, aplic nuanţe de mov-prună; îmi plac culorile, dar şi non-culorile. Folosesc linerul negru cât se poate de des, şi îmi plac suprapunerile; aplic mai întâi o pudră pe pleoapă, şi apoi un iluminator, ca s-o fac să iasă în evidenţă, mai ales pentru apariţiile pe covorul roşu.

Ce machiaj ar trebui să evităm?

Ce zici de glitter? Trebuie să evităm tot ce ne face să arătăm mai bătrâne. Mie îmi place să folosesc pudra pentru obraji şi creionul multifuncţional pentru ochi şi buze. Vrei să arăţi tânără, drăguţă, fresh? Evită texturile grele, care-ţi încarcă tenul!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter