Pielea ta: Soarele, aliat sau inamic pentru frumuseţe?

De Libertatea pentru femei, pe

Vara, pielea ta are nevoie de o îngrijire deosebită. Şi asta deoarece căldura şi razele ultraviolete o pot leza şi îi pot accelera îmbătrânirea. În acelaşi timp însă soarele poate fi benefic pentru sănătatea şi frumuseţea pielii. Învaţă cum să te bucuri de avantajele lui, punându-te la adăpost.
 

► Prieten dimineaţa şi la apus

Lumina soarelui este plăcută, mai ales vara, când puţin bronz dă acea notă deosebită, de exotism. Însă trebuie să ţii cont de câteva lucruri, pentru a te bucura de o piele frumoasă şi sănătoasă. Astfel, e bine să stai la soare numai dimineaţa, de la orele 7.00-8.00 şi până la 10.00-11.00, sau după-amiaza, după ora 16.30-17.00. Aplică creme cu indice de protecţie (SPF) mai mare, în primele zile de expunere (30 pentru corp, 50 pentru faţă), mai ales dacă ai o piele sensibilă. Urmează cure scurte care încep de la 20 minute, în prima zi, şi cresc zilnic cu câte 15 minute, până la maximum două ore. Şi nu uita! Poartă ochelari de soare, pentru a-ţi proteja ochii, şi o şapcă sau o pălărie care să te ferească de insolaţii. În acest fel, soarele îţi va fi un bun prieten, de compania căruia te vei bucura, fără îndoială, la maximum.

► Profită de aportul vitaminei D

Pe lângă starea de relaxare pe care ţi-o conferă razele soarelui, mai ales în timpul vacanţei, un alt beneficiu este că asigură doza optimă de vitamina D. Aceasta are un rol important în dezvoltarea şi menţinerea sănătoasă a sistemului osos. Vitamina D se află într-o relaţie strânsă cu calciul din alimentaţie, deoarece creşte absorbţia acestuia şi a fosforului la nivelul intestinului, stimulează reabsorbţia la nivelul renal, optimizează mineralizarea osoasă şi, de asemenea, fortifică dinţii.

► Periculos în timpul zilei

Totuşi, evită expunerea în timpul prânzului. Să stai prea mult la soare este oricum periculos, mai ales în orele din mijlocul zilei, când radiaţiile sunt foarte puternice şi dăunătoare pielii. Te poţi alege cu usturimi, iritaţii, băşici, arsuri şi, în timp, chiar cu cancer de piele. Aplică loţiunea cu protecţie solară înainte de a pleca de acasă, chiar şi dacă nu mergi la plajă, şi îmbracă-te cu haine din materiale naturale, răcoroase. Ai grijă să închizi bine tubul cu loţiunea protectoare după ce ai folosit-o şi nu utiliza niciodată un produs care a fost deschis în anul precedent.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter