Doctor Oz: 3 must have-uri pentru o piele strălucitoare

De Diana Zagrean, pe

Doctor Oz te învaţă cum să obţii un ten de invidiat, chiar şi acum, după ce sezonul rece te-a lăsat fără vitamine şi soarele nu are încă putere să te bronzeze. Vezi care sunt cele 3 must have-uri pentru o piele strălucitoare, potrivit doctorului Mehmet Oz.
 

1. Consumă acizi graşi omega-3

Hrăneşte-ţi pielea cu somon, sardine, seminţe de in, nuci şi ouă, săptămânal, în farfurie. Aceste super alimente pentru piele sunt bogate în acizi graşi omega 3, pe care corpul tău nu îi poate produce singur, spune Doctor Oz.
Aceşti acizi esenţiali fac pielea mai suplă, elastică şi radiantă. Cum acţionează: acizii graşi formează o peliculă pe fiecare celulă care împiedică apa să se piardă, menţine nutrienţii în interior şi ajută la elimianrea deşeurilor celulare. În plus, aceşti acizi graşi reduc efectul inflamator al aditivilor şi stresului zilnic, care îmbătrânesc pielea.

2. Fructele portocalii sunt bune pentr piele

Fructele şi legumele portocalii sunt cele mai bune pentru pielea ta, deoarece culoarea indică prezenţa beta carotenului.
Caisele, pepenele galben, cartofii dulci şi dovleacul conţin acest antioxidant care ajută pielea să se bronzeze uniform şi nu numai, potrivit invitaţilor lui Doctor Oz.
Un studiu recent arată că acestea dau pielii o nuanţă mai sănătoasă, mai ales după lunile de iarnă în care pielea s-a albit de la lipsa soarelui. În plus, beta carotenul creşte gradul de strălucire naturală a pielii sănătoase.

3. Mănâncă factori de protecţie solară

Nu este o glumă, unele alimente conţin elemente care au proprietăţi asemănătoare cremelor cu SPF.
Cercetările de ultimă ore citate de Doctor Oz în emisiunea sa arată că ceaiul, ciocolata, roşiile şi varza kale pot acţiona ca o cremă cu SPF, dacă sunt consumate proaspete. Ele proteajează organismul de razele UV nocive şi de efectuld e îmbătrânire al soarelui.
Sursa foto: Shutterstock
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter