Cum păstrezi culoarea părului negru pe timpul verii

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 03 mai 2018, 18:16

Care sunt avantajele și dezavantajele părului negru? Unica.ro a stat de vorbă cu un specialist și te învață cum ar trebui îngrijit părul brunet pentru a-și păstra culoarea și strălucirea mai mult timp.

Citește și: 7 greșeli pe care le faci cu părul tău

Conform hair-stylistului Cristi Pascu, deși părul negru este mai ușor de protejat decât culorile deschise, el necesită o atenție deosebită. În același timp, nuanța nu este indicată celor cu părul rar sau cu vârsta de peste 40 de ani.

 Problemele părului negru

„Părul negru este mult mai ușor de îngrijit, comparativ cu blondul. Vara, însă, inamicul lui numărul unu este soarele, și apoi apa sărată. Îl putem proteja cu o peliculă de ulei, chiar dacă asta înseamnă să îl încărcăm puțin și, după o zi de expunere la soare, să pară îmbâcsit. Este suficient să aplicăm apoi un șampon și o mască, pentru ca părul să revină imediat la starea inițială.“

Nu se recomandă negrul persoanelor care au părul rar și poartă cărare. Asta deoarece negrul este ca un magnet pentru ultraviolet, iar pielea de la cărare se poate astfel arde. Dacă ai și părul rar, atunci apare așa-zisa mătreață falsă, întrucât pielea scalpului devine foarte uscată și se descuamează. În acest caz, este indicat să optezi pentru alte nuanțe. Pentru că este inestetic să îți aplici, strict pe acea cărare, cremă cu factor de protecție”, spune specialistul.

Îngrijirea părului negru

„Uleiul de cocos este cel indicat persoanelor cu părul negru. Poate fi sub orice formă, începând cu masca aceea rece, până la ulei rafinat, din care aplici 2 – 3 picături“, explică specialistul.

Cui îi este indicat părul negru

Negrul este recomandat persoanelor sub 40 de ani. După aceea, nu face decât să scoată în evidență orice imperfecțiune a feței. Aici intră orice rid, cearcăne, urme de oboseală.“

Negrul este, însă, o culoare senzațională pentru că își păstrează mult mai mult timp strălucirea. În clipa în care îi oferim un ulei, un luciu, efectul este imediat și spectaculos. Este suficient ca negrul să fie coafat foarte bine, mai ales la vârfuri și apoi să dai o picătură de ulei de argan sau cocos pe lungimea firului de păr și pe vârfuri pentru a arăta impecabil, spune Cristi Pascu.

Foto: 123rf

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter