9 trucuri rapide pentru volum când ai un păr subțire

De Unica.ro, pe

Un păr perfect este mereu un subiect de invidie între femei, iar atunci când părul este subțire, o coadă reprezintă singura soluție pentru a scăpa fără prea multe bătăi de cap din orice situație. Sunt însă și momente în care orice femeie simte nevoia unei schimbări. Ce e de făcut însă atunci când structura părului nu o ajută? Dacă și tu te numeri printre cele aflate în această situație, există câteva răspunsuri extrem de utile.

9 trucuri rapide pentru volum când ai un păr subțire:

  1. Totul începe de la rădăcină

Volumul părului începe întotdeauna de la rădăcină, motiv pentru care este foarte important să ai grijă ce produse folosești atunci când îți speli părul.

  1. Pentru bucle fabuloase

Cea mai simplă, comodă și rapidă metodă de a obține buclele la care visezi este un astfel de ondulator automat. Poți alege căldura necesară pentru părul tău și poți face bucle diferite, datorită direcțiilor de ondulare reglabile. Pe scurt, va deveni rapid cel mai bun prieten al tău.

  1. Vitamine pentru volum

Pentru un volum spectaculos, folosește produse cu vitamina B5, C și E, extract de floarea soarelui, migdale, semințe de soia și ulei de cocos. Sunt extrem de utile pentru părul subțire, dar și pentru corp.

  1. Când ți-l speli noaptea

Dacă preferi să îți speli noaptea părul, înainte de a te culca, prinde-l într-un coc topknot. Când îl usuci, ține capul plecat, pentru a-i da părului mai mult volum.

  1. O tehnică mai veche

Bigudiurile sunt folosite de generații și continuă să dea rezultate. Le-ai văzut la bunica ta, la mama ta, acum e timpul să le folosești și tu, dacă vrei mai mult volum.

  1. Mănâncă-ți toate legumele

Legumele bogate în fier îți vor oferi nutrienții de care ai nevoie pentru un păr cu volum. Alege spanacul, kale, fasolea sau tofu, bogate în fier și zinc, dar și biotină. Aceasta din urmă poate fi obținută și în urma consumului de ouă, alune sau somon. Proteinele sunt la fel de importante pentru un păr sănătos. Nu uita nici de apă. Hidratarea este extrem de importantă.

  1. Vopsește-l

Un păr vopsit va fi mai voluminos, și asta pentru că vopseaua va face ca firul de păr să se îngroașe. Alege o culoare apropiată de cea naturală, în cazul în care nu îți dorești o schimbare majoră de look.

  1. Lungimea părului contează

Joacă-te cu lungimea părului tău, dacă ai fire subțiri și nu îl lăsa să crească prea mult. Un păr tuns mai scurt va da automat și impresia de păr mai voluminos.

  1. Ai încercat șamponul uscat?

E o metodă grozavă de a scăpa rapid într-o dimineață în care ești în întârziere, îți va curăța părul și va da un plus de volum. O singură recomandare, însă. Aceasta metodă nu trebuie folosită prea des.

După cum poți vedea, nu există soluții magice care să îți transforme părul. Sunt însă soluții practice pe care le poți folosi ori de câte ori vei avea nevoie de un plus de volum pentru părul tău. Cu atenție și o îngrijire corectă, părul tău va arăta de fiecare dată perfect.

Sursă foto: Shutterstock / Copyright Dmitry_Tsvetkov

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter