Video exclusiv. Dana Rogoz – primele declarații de la Festivalul de Film din Sarajevo

De Unica.ro, pe
Actrița Dana Rogoz transmite un mesaj video pentru UNICA chiar de la Festivalul de Film de la Sarajevo, acolo unde se află alături de o parte din echipa filmului românesc MO, nominalizat în festival.

Nouă filme concurează anul acesta pentru „Inima Sarajevo“ – unul dintre cele mai râvnite premii ale cinematografiei europene. Cea de a 25-a ediție a Festivalului de la Sarajevo se desfășoară până vineri, 23 august.

În competiția oficială sunt nouă filme, printre care și „MO“, filmul românesc regizat și scris de Radu Dragomir, soțul Danei Rogoz.

Simpla prezență în festival e deja un mare premiu pentru noi“, spune Dana Rogoz despre prezența filmului românesc „MO“ în competiția festivalului.

Hei, salutări tuturor, de la Festivalul de Film de la Sarajevo!“, își începe Rogoz mesajul pentru UNICA.

„Sunt chiar în festival square, aici în spatele meu este covorul roșu, pe care echipa MO a pășit aseară cu entuziasm, cu emoții, evident. A fost premiera internațională a filmului, chiar aici, la festival. Poate unii dintre voi l-ați văzut la TIFF, la Cluj. Dacă n-ați apucat, nu e nici o problemă, îl puteți vedea în cinema începând cu 4 octombrie. Ne-am bucurat foarte tare de această premieră!“.

Ne-am bucurat că subiectul filmului, care nu este unul deloc ușor – a atins publicul! Vorbim despre o hărțuire sexuală în mediul universitar – un subiect dificil, dar care a stârnit foarte mari reacții aici.

Ieri a fost o zi dementă, am avut o proiecție dimineața, apoi una seara. Abia azi încercăm să ne dezmeticim, dar e cu mare bucurie. Vă salut cu drag!“, încheie actrița mesajul.

Vezi mai jos declarația Danei Rogoz!

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter