5 locuri unde te distrezi gratis în această săptămână

De Nicoleta Galeteanu, pe

Cum vremea s-a mai încălzit, ursul a ieşit din bârlog, iar cârtiţa Phil a prezis la rându ei o primăvară timpurie, ne-am zis că timp de pierdut în casă nu mai este.
Aşa că am căutat să ne dezmorţim de atâta stat cu ceva distracţie gratuită în oraş.

Iată unde te poţi distra şi tu gratis în oraş.

Seri de film la Centrul Ceh

Dacă vrei să afunzi într-un fotoliu comod şi să vezi un film bun, Centrul Ceh te aşteaptă şi luni şi miercuri de la ora 20.00, cu proiecţii extrem de interesante.
Astă seară este dedicată regizorului ceh Martin Řezníček, aşa că ai ocazia să nimereşti la două dintre cele mai cunoscute filme ale cineastului, „Alén” şi „Jan Křížek, Statuile şi Albinele”.

Primul este un documentar despre viaţa pictorului Alen Divis, filmul fiind mai degrabă o ecranizare subiectivă a lui Řezníček, iar cel de-al doilea este un film artistic inspirat din viaţa sculptorului Jan Krizek.

Găseşti Centrul Ceh pe strada Ion Ghica 11, dar bine ar fi să reţii adresa, pentru că aici mai mereu găseşti evenimente gratuite.

Băutură gratis

Cum săptămâna este abia a început, ne-am gândit că ai nevoie de un energizant după orele asidue de la serviciu. La fel s-au gândit şi cei din Club A, care te invită luni şi marţi să îţi facă cinste.

Aşadar, intrarea este la liberă, băutura gratuită, distracţia, în astfel de condiţii, este garantată.

Expoziţie de pictură

Şi în Calea Călăraşilor, la numărul 55, restaurantul La Scena îţi deschide uşa până târziu, la ora 22.00, fără să taie bilet de intrare.

Intitulată sugestiv, „Open 2011” este chiar prima expoziţie care animă salonul localului în acest an, cu o serie de nuduri schiţate geometric, semnată de Alina Manole şi Daniela Zbârcea.

Petrecere între fete

Dacă e joi, atunci pregăteşte-te de o seară între fete şi ia ca punct de întâlnire Stavropoleos 8, ora 21.00.

Cu muzică bună şi intrare liberă, El Comandante te cheamă la petrecerea „Girls Night Out”, asta dacă tânjeşti după o porţie de distracţie zdavănă ca sâmbătă noapte.

Târg de cadouri Valentine’s Day

Iată că luna februarie nu aduce doar „dragostea în aer” ci şi câteva grade în plus, astfel că o plimbare în aer liber, pe care o aşteptai de câteva luni, este mai mult decât potrivită.

„Valentine’s Day” sau „Dragobete”, nici nu mai contează cum se numeşte,  sărbătoreşte iubirea indiferent în ce limbă este declarată, iar târgurile de cadouri îţi propun să nu care cumva să uiţi să o faci.

Propunerile pentru cadouri le ştii: ciocolată, pernuţe- inimioară, uleiuri de masaj, lumânări parfumate, bijuterii. Nu e musai să cumperi; poţi doar să-ţi clăteşti ochii… sau să prospectezi piaţa. Dar expozanţii se laudă cu oferte spectaculoase.

Târgul este deschis până la ora 20.00.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter