Foto: Top 5 destinaţii ascunse din România

De Diana Zagrean, pe Ultimul update Marți, 30 august 2022, 17:42

Dacă te-ai săturat de aglomeraţia de pe plajele Mării Negre şi nici pe Valea Prahovei nu ai chef să mergi, îţi oferim o alternativă. Iată 5 destinaţii încă necunoscute de publicul larg din România.
Cimitirul Vesel de la Săpânța, Maramureș
Ce poti sa vezi acolo? Cimitirul Vesel este atracţia locală principală. Arta lui Stan Ioan Pătraş tratează moartea ca pe un eveniment oarecare, de care poţi râde liniştit. Pe lângă celebrul cimitir, la Săpânţa mai puteţi vizita câteva cascade impresionante, o mănăstire, casa memorială a lui Pătraş, Rezervaţia naturală „Mlaştina Poiana Brazilor” (3 ha) şi împrejurimile muntelui denumit Piatra Săpânţei. Se fac şi tratamente cu apă din izvoarele minerale locale.
Foto: Top 5 destinaţii ascunse din România
Cât costă cazarea? Localitatea este plină de pensiuni şi hoteluri, iar pentru o noapte de cazare în cameră dublă, preţurile variază în jurul a 60-100 lei.
Mâncarea tradiţională maramureşană este celebră chiar şi dincolo de hotarele ţării. Se spune că pentru maramureşeni, un om flămând este nefericit. Felurile locale cele mai apreciate sunt mămăliga cu urdă, sarmale cu păsat, cartofi copţi cu usturoi, plăcinta creaţă sau turtiţe de mălai.
Cheile Ponorului, Bihor
Ce poti sa vezi acolo? Platoul de la Ponoare (zona turistică Padiş, 36 km pătraţi) este plin de văi sălbatice cu chei adânci şi ape repezi, ceea ce îl face un loc foarte potrivit pentru excursii cu familia. Zona este plină de peşteri, inclusiv de gheaţă, dar cele mai spectaculoase sunt formaţiunile carstice exterioare. La Cetăţile Ponorului puteţi vizita imensul portal de piatră, tuneluri subterane, râul din Lumea Pierdută, Valea Cetăţilor, dar şi balcoane din stâncă suspendate peste prăpăstii.
Foto: Top 5 destinaţii ascunse din România
Cât costă cazarea? Fiind o zonă recomandată pentru vacanţele cu maşina, cazarea o puteţi alege în funcţie de traseu şi buget. Preţurile pentru cazare în camere duble cu demispensiune încep de la 80 lei de persoană, dar majoritatea unităţilor de cazare de acolo au pachete şi oferte speciale.
Mâncarea tradiţională din Apuseni are multe influenţe din bucătăria ungurească, deci puteţi să vă aşteptaţi la multe tocăniţe şi preparate pe bază de carne şi legume. Cele mai cunoscute preparate sunt gulaş de Bihor, papricaş de pui, plăcintă cu cartofi şi varză şi Bogracs (tocăniţă ungurească cu carne).
Delta Dunării, Tulcea
Ce poti sa vezi acolo? Delta Dunării nu este doar un nume pe lista UNESCO a rezervaţiilor biosferei, dar şi un adevărat sanctuar pentru specii de plante şi animale acvatice. În Deltă trăiesc peste 1200 specii de plante şi peste 300 de specii de animale, dintre care unele pe cale de dispariţie. În Deltă se poate naviga pe multe din braţe, se poate pescui, se petrece de minune cu lipovenii. Nici copiii nu se vor plictisi, având în vedere frumuseţea locului şi multitudinea de animale şi plante pe care nu au ocazia să le vadă acasă, la oraş.
Foto: Top 5 destinaţii ascunse din România
Cât costă cazarea? In funcţie de locul pe care îl alegeţi în Deltă, cazarea variază de la hoteluri de 4 stele, la pensiuni micuţe şi intime sau chiar vapoare. În medie, o cameră dublă la o pensiune din Deltă nu costă mai mult de 100 de lei, cu sau fără mic dejun inclus. Atenţie, în weekenduri, preţurile cresc puţin faţă de restul săptămânii şi la fel şi aglomeraţia.
Mâncarea tradiţională în Deltă este bineînţeles bazată pe peşte. Dacă cei mici nu sunt foarte încântaţi de un astfel de meniu, există mutle variante şi pentru ei cu şniţele şi piure sau alte preparate pentru mofturoşi. Recomand oricare variantă de storceac (ciorbă de peşte), fie el de sturion, chefal, sau din burtă de somn.
Lacul Moacşa Pădureni, Covasna
Ce poti sa vezi acolo? Covasna nu este o destinaţie obişnuită pentru români, dar odată ce ai descoperit frumuseţile lacurilor din zona Moacşa-Reci, te vei întoarce cu drag. Lacul este situat în localitatea Pădureni, lângă Munţii Bodoc, iar accesul se face pe DN11 dinspre Braşov. Este un loc potrivit pentru o vacanţă în natură sau doar pentru un grătar pe malul lacului într-un weekend torid. Se practică windsurful, pescuitul, inotul şi kurtos kalacs. În zonă mai puteţi vizita Rezervaţia Mestecănişul de la Reci, oraşul Sfântul Gheorghe (20 km) sau salinele de la Valea Iadului.
Foto: Top 5 destinaţii ascunse din România
Cât costă cazarea? Deşi este un loc frecventat de obicei de iubitorii campingului sau de oameni care nu doresc să rămână peste noapte, la Pădureni găsiţi două campinguri care oferă şi cazare. Dacă doriţi mai mult confort, puteţi opta pentru un hotel din Sfântul Gheorghe.
Mâncarea tradiţională din zonă are puternice influenţe ungureşti şi nu trebuie să uitaţi că lacul este o destinaţie ideală pentru grătar şi picnic. Recomand celebri kurtos kalacs. Dacă vreţi să serviţi masa la un restaurant mai select, puteţi merge la Braşov sau Sfântul Gheorghe.
Sarmizegetusa Regia, Hunedoara
Ce poti sa vezi acolo? Sarmizegetusa Regia este situată în satul Grădiștea Muncelului, județul Hunedoara şi a fost capitala Daciei preromane.Ca şi Delta, vechea cetate a dacilor este inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. În afară de vizita la cetatea propriu-zisă, în zonă mai puteţi vedea Cetatea din Costeşti (la 18 km de Orăştie), Pereţii din piatră ai cetăţii Blidaru (la 4 km de Orăştie), Schitul Măgureni, cetăţile Colţ şi Mălăieşti, peşterile de la Cioclovina sau Biserica din Densuş. Atenţie la drum, deoarece o anumită bucată din el este asfaltată, iar alta este drum forestier.
Foto: Top 5 destinaţii ascunse din România

Cât costă cazarea? La pensiunile din zonă, o noapte de cazare în cameră dublă costă între 50 şi 150 de lei de persoană.
Mâncarea tradiţională din zonă se bazează pe produse locale, carne de vită, iepure, pasăre şi legume din grădină. Felurile cele mai comandate sunt cârnaţi virşli (eventual cu balmoş), caşul afumat în coajă de brad şi bulzul.

Pentru o minivacanță în România, luați în considerare Cazanele Dunării, locul unde descoperi forța apelor.

O destinație interesantă pentru o excursie de o zi este și Canionul 7 scări

Foto: Shutterstock, Padis.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter