„Synonymes”, recompensat cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la Berlinale 2019. Lista câștigătorilor

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 18 februarie 2019, 12:23
Lungmetrajul „Synonymes” regizat de Nadav Lapid a câștigat, sâmbătă, Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de a 69-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (Berlinale).

Nadav Lapis a devenit, astfel, primul regizor israelian ce a fost recompensat cu cel mai important premiu al Berlinalei. Acesta a declarat că filmul, care spune povestea unui fost soldat israelian care fuge la Paris, ar putea provoca „un scandal în Israel”.

Sper ca oamenii să poată înțelege că furia, ostilitatea, ura și disprețul intervin doar între frați și surori, atunci când există un atașament solid și emoții puternice”, a afirmat Lapis.

Marele Premiu al Juriului a revenit peliculei „Grace a Dieu”, a regizorului francez François Ozon, o dramă despre abuzurile sexuale comise de membri ai clerului asupra unor minori, în timp ce ursul Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor i-a fost acordat cineastei germane Angela Schanelec pentru „Ich war zuhause, aber”.

Câștigătorii Festivalul de Film de la Berlin

Ursul de Aur pentru cel mai bun film: „Synonymes” – Nadav Lapis

Marele premiu al Juriului: „Grace a Dieu” – François Ozon

Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor – Angela Schanelec

Ursul de Argint pentru cea mai bună actriță: Yong Mei

Ursul de Argint pentru cel mai bun actor: Wang Jingchun

Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu: Maurizio Braucci, Claudio Giovannesi şi Roberto Saviano pentru „La paranza dei bambini”

Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj: „Umbra” de Florian Fisher și Johannes Krel

Ursul de Argint pentru cel mai bun scurtmetraj: „Blue Boy” de Manuel Abramovich

Cel mai bun film de debut: „Oray” de Mehmet Akif Büyükatalay

Juriul internaţional al ediţiei de anul acesta a Berlinalei a fost prezidat de actriţa franceză Juliette Binoche, căreia i s-au alăturat criticul de film american Justin Chang, actriţa germană Sandra Huller, regizorul chilian Sebastian Lelio, curatorul de film al Muzeului de Artă din New York, Rajendra Roy, şi actriţa şi producătoarea britanică Trudie Styler.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter