Nemurirea şi alte predicţii ale oamenilor de ştiinţă

De Nicoleta Galeteanu, pe

Oameni de ştiinţă care şi-au dedicat toată toată viaţa căutând elixirul vieţii probabil că s-ar răsuci în mormânt daca ar şti că misterul nemurii a fost elucidat.
Nu în laborator, nici prin ipotezele SF ale scenariştilor, ci prin dezvoltarea spetaculoasă a tehnologiei, enigma fundamentală a omenirii – nemurirea – a fost rezolvată: viaţa fără de moarte va fi posibilă începând din 2045.

Potrivit cercetătorul american Raymond Kurzweil, omenirea nu va mai fi nevoită să cumpere sicrie şi nici să facă parastase, pentru că oamenii vor deveni nemuritori.

Nemurire cibernetică

Descoperirea sa fără precedent se bazează pe evoluţia spectaculoasă din domeniul tehnologic, astfel că toate gadget-urile 3D – smartphone-uri şi frigidere cu twitter – pe care le folosim ne ajută să depăşim problema existenţială a timpului şi, implicit, efectele bătrâneţii.

Teoria sa este cât se poate de concludentă: nu ne vom mai stresa să facem lucruri inutile pentru că putem folosi, încă de pe acum, inteligenţa artificială care, dacă va avansa în acelaşi ritm ameţitor, în curând vom deveni cyberi – jumătate oameni, jumătate computere.

Prin urmare, computerele vor crea la rândul lor computere mult mai performante, iar inteligenţa artificială va ajunge să rezolve multe probleme la care nu avem acum răspuns.

În acest fel, se estimează că în 2045 se va produce o întrupare e Singularităţii – punctul maxim de concentraţie infinită, cu o forţă gravitaţională imensă, în care legile fizicii newtoniene nu vor mai fi valabile.

Euforia oamenilor de ştiinţă care simt că l-au prins pe Dumnezeu de picioare nu se opreşte aici.

Predicţiile lor merg mult mai departe, de vreme viaţa va fi veşnică.

Călătoriile în timp vor fi posibile

Obsedat de aceeaşi problemă a timpului, fizicianul Stephen Hawking prevede că în curând oamenii vor călători în timp.  

Conform teoriei lui, nu te vei putea întoarce în timp precum Michael Fox, ci vei putea să te plimbi doar prin viitor.

Această nouă revelaţie se datorează tot avansării tehnologice, cu ajutorul căreia am putea crea chiar şi porţi, un fel de terminale, care ne vor duce în timp. Singura problemă este că ar putea fi mai scumpe decât biletele de avion.

Vezi ce alte schimbări majore ne aşteaptă în viitor.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter