IT& Gadgets: Top aplicaţii pe smartphone speciale pentru femei

De Diana Zagrean, pe

Socializare şi Timp Liber:

1. Facebook
Este evident că o astfel de aplicaţie nu trebuie să lipsească niciunei femei moderne, care se respectă şi care este mereu la curent cu ce e nou. Există şi o serie de aplicaţii care combină mai mutle reţele într-o singură pagină: Facebook, Twitter, FourSquare, Netlog şi chiar reţele de socializare axate pe matrimoniale.
2. FourSquare
Bazată pe localizare, FourSquare este o aplicaţie care te ajută să arăţi pe unde te plimbi şi să afli unde îţi sunt prietenii, la ce evenimente participă, etc.
Dacă te afli într-un loc necunoscut, un oraş nou sau chiar altă ţară, poţi folosi aplicaţia să vezi ce localuri ai în jur, cu ce specific, dar şi recomandări şi review-uri utile, de la alţi utilizatori.
3. Taxi
Aici depinde mult de firma de taxi preferată. Aplicaţii foarte bune şi cu multe avantaje găsiţi la SpeedTaxi, Star Taxi, CleverTaxi, Taxi 2000, TaxiAS, etc.
Bucureştenii care au telefoane pe Android pot beneficia de o aplicaţie care aduce taxiul repede, indiferent de firmă. Taxiurile înscrise în TaxiBeet sunt verificaţi cu atenţie înainte de a fi permis accesul prin aplicaţie. În plus, puteţi lăsa calificative taximetriştilor preferaţi şi puteţi comenta prestaţia celor mai puţin simpatici.
4. Oliviera
Disponibilă pe iOS sau Android, platforma de food delivery Oliviera te ajută să comanzi mâncare de la restaurantele din Bucureşti (Ploieşti şi Piteşti în curând)care s-au înscris ca parteneri. Aplicaţia salvează fiecare comandă, astfel că poţi comanda aceeaşi mâncare ca data trecută, mult mai rapid.
Poţi salva meniurile preferate şi poţi afla în timp real cât mai ai de aşteptat comanda. Restaurantele partenere includ pizzerii, mâncare indiană, chinezească, mexicană şi un site de dulciuri.
IT& Gadgets: Top aplicaţii pe smartphone speciale pentru femei

Gravide şi bebeluşi:

1. Baby Bump Pregnancy Rankings
Disponibilă pentru Andoid, aplicaţia are un design plăcut, o interfaţă prietenoasă şi te ajută să afli informaţii despre data la care naşti, sfaturi şi detalii despre făt, precum şi sfaturi pentru starea ta de spirit şi relaţia cu partenerul pe timpul sarcinii. Ţine minte şi de câte ori a mişcat fătul şi câte contracţii ai avut şi te ajută să contorizezi contracţiile la naştere, precum şi intensitatea lor.
2. OvuView
Pentru femeile care îşi doresc să rămână însărcinate. Aplicaţia identifică semnele fertilităţii bazate pe temperatura corpului şi indică zilele perfecte pentru a rămâne gravidă. În plus, aplicaţia îţi arată mereu în ce zi a ciclului menstrual eşti, pentru un control mai bun al viitoarei mămici.
3. Pregnancy Diet Calculator
Aplicaţia creată de britanici ajută femeile însărcinate să calculeze şi contorizeze nutrienţii pe care îi consumă. Poţi alege cu ajutorul acestei aplicaţii alimentele recomandate de medici, vitaminele care îţi lipsesc sau recomandări de diete sănătoase pe timpul sarcinii.
4. Kick to Pick
Poate cea mai simpatică aplicaţie pentru iPhone, Kick to Pick permite femeilor însărcinate să scape de stresul găsirii unui nume potrivit pentru bebe. Aplicaţia se laudă că îl lasă pe însuşi bebeluşul nenăscut încă să aleagă numele pe care îl va purta toată viaţa. Cum face asta? Simplu: Selectezi sexul copilului şi apropii telefonul de burtică. Vibraţiile şi şuturile pe care le dă bebe vor determina alegerea unui nume.
Citeşte şi Horoscop: Ce smartphone ţi se potriveşte în funcţie de zodie
 
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter