IT& Gadgets: Top aplicaţii pe smartphone speciale pentru femei

De Diana Zagrean, pe

Cum telefoanele inteligente sunt tot mai folosite de români, numărul aplicaţiilor pentru smartphone-uri a crescut direct proporţional. Iată câteva aplicaţii speciale pentru femei, care să ne ajute în luptele noastre zilnice: diete, frumuseţe, sănătate, evenimente mondene şi nu numai.

Sănătate şi Diete:

1. Lose it
Una dintre cele mai populare aplicaţii pentru slăbit, Lose it oferă tot felul de calcule, grafice, totul pentru ca tu să fii mai subţire, mai sănătoasă şi mai fericită.
Aplicaţia calculează carbohidraţii, grăsimile şi alţi nutrienţi pe care trebuie să-i consumi ca să slăbeşti în funcţie de vârsta ta saud e greutatea actuală.
Aplicaţia Lose it te ajută şi să-ţi planifici fiecare masă şi chiar îţi recomandă exerciţii pe care ai putea să le faci ca să scapi de kilogramele în plus.
2. S Health (Samsung Galaxy S4)
Software-ul ‘S Health’ încorporat de GALAXY S 4 ajută la menținerea unui stil de viață sănătos prin oferirea în timp real a unor informații legate de starea de sănătate a utilizatorului.
Samsung Galaxy S4 are cei mai mulți senzori și funcții de sănătate puse până acum pe un mobil: barometru, termometru, senzor de umiditate în aer, accelerometru (pentru activităţi fizice intense), măsurare puls (cu o brăţară specială, care se achiziţionează separat), greutate corporală (printr-un cântar cu Bluetooth care se cumpără separat), etc.

De asemenea, utilizatorii pot să își verifice foarte ușor starea de sănătate cu ajutorul jurnalului de alimentație, jurnalului de exerciții fizice sau a funcției de monitorizare a somnului (anumite funcții sunt activate prin intermediul unor accesorii).
3. Yoga Trainer Pro
Este o aplicaţie care îţi arată poziţii de yoga şi sfaturi pentru începători. Conţine şi exerciţii pentru cei avansaţi în arta gimnasticii yoga şi chiar filmuleţe şi fotografii care te ajută să iei poziţia corectă.
4. Intimity
Aplicaţia rulează pe Android şi este foarte utilă femeilor care vor să-şi urmărească îndeaproape ciclul menstrual. Aplicaţia calculează următoarea zi de menstruaţie, perioada fertilă din fiecare lună, ovulaţia şi alte astfel de informaţii utile oricărei femei. Este utilă atât femeilor care vor sau nu vor să rămână însărcinate, cât şi celor care vor să-şi plănuiască din timp vacanţa, fără neplăceri la plajă.
Citeşte şi Gadgeturi: Top 10 telefoane mobile perfecte pentru femei
IT& Gadgets: Top aplicaţii pe smartphone speciale pentru femei

Modă şi shopping:

1. RedLaser
Aplicaţia vă face viaţa mai uşoară la cumpărături, scanând codul de bare al unui produs şi făcând recomandări pentru magazinele care îl comercializează.
Cu alte cuvinte, aplicaţia vă arată de unde şi mai ales cu cât puteţi cumpăra produsul respectiv. Astfel, sesiunile de shopping nu se vor termina niciodată în lacrimi.
2. Pose
Aplicaţia combină Pinterest, Instagram şi moda, într-un mod foarte atractiv pentru femei. Este o aplicaţie de photo-sharing, care te întreabă câte ceva despre preferinţe, apoi te îndrumă către pagini care comercializează astfel de produse şi haine.
Colecţiile astfel formate sunt memorate şi aplicaţia îţi va arăta mereu cele mai noi apariţii care se potrivesc stilului tău. În plus, dacă paginile urmărite sunt ale unor branduri, poţi afla şi preţurile accesoriilor din fotografiile care îţi plac.
3. Stylish Girl – Fashion Closet
Aplicaţia permite crearea unei colecţii de haine în fiecare zi , după care să te inspiri la shopping. Poţi da upload la poze cu haine din garderoba proprie şi le poţi combina cu haine şi accesorii din magazine, pentru a crea un outfit nemaipomenit. În plus, aplicaţia îţi arată ce mai e nou în lumea vedetelor, cum arată dulapurile celebrităţilor şi multe altele.

Citeşte mai departe
, pe pagina următoare şi află care sunt aplicaţiile speciale pentru gravide, taxiuri, comenzi de mâncare şi pentru socializare!
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter