Filmul „colectiv”, distribuit în America de Nord de doi giganți din industria cinematografică

De Oana Savin, pe
Magnolia Pictures și Participant, două nume grele din industria cinematografică mondială, anunță obținerea drepturilor de distribuție și promovare în America de Nord pentru „colectiv, filmul documentar de cinema regizat de Alexander Nanau, care urmărește întâmplările desfășurate în România în primul an de după incediul din clubul Colectiv.

Magnolia Pictures și Participant au în portofoliu producții de succes, câștigătoare sau nominalizate la Oscar sau Palme d’Or, precum Spotlight, The Post, Green Book, Roma, Shoplifters, Good Night and Good luck sau The Square. Evenimentul reprezintă o premieră pentru cinematografia autohtonă, fiind prima oară când un film din România intră în portofoliul ambilor giganți.

Filmul „colectiv”, distribuit în America de Nord de doi giganți din industria cinematografică

Regizat de către Alexander Nanau, laureat Emmy pentru Lumea văzută de Ion B. și nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film pentru Toto și surorile lui, „colectiv” a avut premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Veneția și premiera nord-americană la Festivalul Internațional de Film Toronto. Pelicula românească a fost foarte apreciată de către criticii de film și jurnaliștii prezenți la ambele festivaluri. Filmul „colectiv” este o productie Romania/Luxembourg produsa de catre Alexander Nanau Production, HBO Europe și Samsa Film Luxembourg.

„Din când în când un film nu doar îți deschide ochii, ci te sfâșie, expunându-ți o prăpastie în moralitate ce rezonează mai departe decât țara de origine a producției. „colectiv”, filmul lui Alexander Nanau este o producție remarcabilă despre un nivel al corupției de neimaginat, chiar în centrul sistemului medical din România. Un film cu adevărat ancorat în vremurile în care trăim, ce merită expunere pe scară largă”, a scris Variety.

Filmul „colectiv”, distribuit în America de Nord de doi giganți din industria cinematografică

Ce se întâmplă după [incendiu] este un studiu despre modul în care birocrația defectuoasă infectează fiecare aspect al unei societăți și motivul pentru care avem nevoie de o presă încăpățânată. Absolut genial” – Rolling Stone.

„ Nu veți vedea un film mai relevant despre America zilelor noastre” – Washington Post

„Tensionat, emoțional și atent editat, acest expozeu al corupției lipsite de suflet va avea un ecou puternic și va genera furie mult timp după ce turul de festivaluri se va fi încheiat” – The Hollywood Reporter.

„colectiv” este o remarcabilă realizare în cadrul filmelor de investigație,” a declarat președintele Magnolia Pictures, Eamonn Bowles.

Alexander Nanau ne dezvăluie un labirint incredibil, compus din eroi improbabili și răufăcători instituționali, care ar trebui să reprezinte un avertisment serios pentru toți cei care cred într-o societate civilizată”, a mai adăugat acesta.

Filmul „colectiv”, distribuit în America de Nord de doi giganți din industria cinematografică

“colectiv” spune povestea primului an după incendiul din clubul cu același nume și urmărește cu egal interes autorități și jurnaliști, într-o interacțiune permanentă de căutare și expunere a adevărului. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj și responsabilitate individuală.

Sursă foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter