Ducesa, sau istoria se repeta

De Iulia, pe

Desi prefer comediile, trebuie sa recunosc ca din cand in cand o drama bine realizata, condimentata cu un fin umor britanic – asa cum e Ducesa poate transforma un weekend banal…
…intr-unul foarte reusit. Filmul care ii are ca protagonisti pe superba Keira Knightley si seducatorul Ralph Finnes, iti  va smulge cu siguranta un zambet, in timp ce decorurile, coafurile si tinutele de epoca iti vor delecta privirea.

Keira, ducesa de Devonshire

Dupa filmul „Ducesa” m-am convins ca tanara Keira Knightley isi merita statutul de cea mai bine cotata actrita britanica. Pe marele ecran, actrita de numai 23 de ani se transforma intr-o fabuloasa ducesa de Devonshire care seduce inima oricui, inclusiv a celor din sala, dar mai putin pe a sotului ei, bogatul si misteriosul duce de Devonshire intruchipat genial de Ralph Finnes. Prestatia celor doi a fost atat de reusita incat se asteapta la o nominalizare la Oscar.
 
Fara silicoane virtuale

De aceasta data, silueta anorexica a Keirei a facut casa buna cu voluminoasele crinoline. Subtire ca o trestie si fragila ca un portelan, aparitia ei in costume de epoca ofera un deliciu estetic.

De altfel, si actrita britanica s-a declarat perfect multumita de formele ei mai putin generoase, dar extrem de gratioase. Daca pentru „Piratii din Caraibe” Keira a acceptat sa-i fie ajustat decolteul pe calculator, de aceasta data starul britanic a pus piciorul in prag: fara afise corectate in Photoshop.

Doua ore pentru costume

Nu a fost prima data cand Knightley a avut de a face cu corsete si crinole. Fata de „Piratii din Caraibe” si „Mandrie si prejudecata”, a intrat cel mai greu in toaletele ducesei.

Inarmata cu multa rabdare, Keira petrecea nu mai putin de doua ore in fiecare zi doar ca sa imbrace costumele. Motivul: rochiile erau direct cusute pe ea, asa cum procedau aristocratele in secolul al XVIII-lea, pentru a obtine acel look fabulos.

Nu a fost o experienta tocmai usoara daca ne gandim ca actrita a trebuit sa imbrace nu mai putin de 27 de costume. O alta provocare au fost perucile de dimensiuni impresionante. „O data a trebuit sa port o peruca inalta de o jumatate de metru si simteam cu mi se infunda gatul”, s-a plans Keira, de sacrificiile pe care le cere arta. In final, efortul a meritat din plin.
 
Drama cu umor britanic


„Ducesa” spune povestea Georgianei Spencer care, la 17 ani, devine sotia celui mai bogat om din Anglia, ducele de Devonshire. Ca orice tanara, la inceput, Georgiana este entuziasmata de impresionantul statut.

La scurt timp, proaspata detinatoare a titlului de „Ducesa” descopera ca sotul, cu noua ani mai in varsta decat ea, nu vrea decat un singur lucru. Foarte diferit de rolul de seducator cu care ne-a obisnuit, britanicul Ralph Finnes este intruchiparea perfecta pentru misteriosul si ermeticul duce de Devonshire. Replicile sale scurte si taioase, insotite de grimase si o mimica expresiva fac tot deliciul filmului.

Este imposibil sa nu te amuze afectiunea exagerata a ducelui pentru patrupedul sau si disperarea de a fi tatal a trei fete. Prin interpretarea sa de exceptie, Finnes reuseste performanta sa-l faca, uneori, din antipatic simpatic pe nesuferitul duce.
 
Lady D sau Lady G?

Numai felul in care ducele isi reduce sotia la o singura litera, „G”, de parca nu ar fi meritat efortul sa-i pronunte numele intreg, te duce cu gandul la Lady D. Chiar si ironica replica „Toti barbatii din Anglia o adora pe G, mai putin sotul ei”, aminteste de destinul dramatic al printesei Diana.

Hazard sau coincidenta, Georgiana, ducesa de Devonshire, chiar face parte din arborele genealogic al familiei princiare Spencer. Aluziile sunt mai mult decat evidente si nici nu mai era nevoie ca echipa de la marketing sa sublinieze acest lucru prin sloganul „Sunt trei oameni in casatoria ei”, o replica celebra a regretatei Diana. „Sunt Georgiana, nu Diana.

Filmul nu este despre Diana”, a protestat iritata Keira Knightley. Chiar daca istoria se repeta sau nu, filmul merita vazut pentru interpretarile de exceptie, replicile incarcate cu o ironie fina, costumele si decorurile fabuloase.

Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter