Dans, actorie, pictură pe sticlă? Află unde le poţi practica!

De Diana Sorescu, pe

Care au fost cele mai solicitate ateliere, care au fost cursurile cu cel mai mare succes?

Mare parte din public se orientează spre atelierele din domeniul „Dezvoltare personală”, spre fotografie sau scriere creativă.

Ce primeşte cursantul la finele programului ales?

La cerere, eliberăm certificate de participare, semnate de lectorul cursului. S-a întâmplat, de câteva ori, că vechi cursanţi să ne povestească despre cum i-a ajutat la interviul de angajare acest certificat care atesta, de fapt, că persoana respectivă a făcut un efort real că să urmărească un domeniu care l-a interesat.
 
Cât costă un curs?

Taxa de curs diferă în funcţie de costul materialelor pe care le folosim şi de numărul de întâlniri. Aceste taxe variază între 150 şi 450 de lei.

Dans, actorie, pictură pe sticlă? Află unde le poţi practica!

Care e atmosferă de la cursuri şi unde se desfăşoară ele?

Funcţionăm într-un spaţiu frumos şi prietenos, la etajul trei al unui imobil proiectat de arhitectul Marcel Iancu. Este în zona Piaţa Rosetti, foarte aproape de Universitate. La cele mai multe cursuri sunt grupe de 10, maxim 15 persoane, tocmai pentru a păstra atmosferă de intimitate, de club restrâns.

Este o formulă potrivită şi pentru că lectorul se poate ocupa atent de fiecare dintre participanţi. Cursanţii pot pune întrebăr şi pot dialoga, în adevăratul sens al cuvântului, cu autorul cursului.
 
Cursurile pentru copii au loc acum la Şcoală de arte şi maniere din str. Ştefan Mihăileanu, 28 B, o stradă aflată într-o zonă foarte elegantă şi aproape de centrul  oraşului.  

De ce aş alege atelierele propuse de Fundaţia Calea Victoriei?

Uneori, pur şi simplu pentru că multe dintre ele se întâmplă doar la noi. Pentru atmosfera prietenoasă, pentru oamenii deosebiţi care participă la cursuri (nu doar pentru lectori). Şi pentu că încercăm să facem lucrurile cât de bine se poate.

Foto: Fundaţia Calea Victoriei

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter