Cum sa incepi o afacere din ceea ce iubesti – interviu cu Claudia de la Lavandine

De Unica.ro, pe

Interviu cu Claudia Maxim, entreprenoarea din spatele brandului de cosmetice naturale Lavandine.
Lavandine este brandul creat de Claudia – o ieseanca ambitioasa pasionata de cosmeticele bio. Lotiunile, sapunul si balsamurile pe care le veti descoperi in magazinul ei sunt create in intregime manual, chiar de catre ea, din cele mai hranitoare ingrediente naturale.
Am fost curiosi sa aflam mai multe despre povestea Lavandine, asa ca am rugat-o pe Claudia sa ne raspunda la cateva intrebari. Raspunsurile ei le puteti citi mai jos.
Inspiratia s-a nascut intr-o calatorie in Italia
Acum 7-8 ani am vizitat o manastire din Italia unde se produceau manual cosmetice. Am avut sansa atunci sa particip la un workshop care pentru mine a fost o revelatie. Am stiut din acel moment ca asta este calea pe care voi merge si pe care o cautam de ceva vreme.
A fost greu la inceput – in 2008 abia se auzea in Romania de unt de shea sau ulei de cocos. Dar am razbit
Dupa cateva saptamani de documentare am realizat primul meu sapun! Am fost atat de incantata ca am realizat singura asa o minunatie incat il pastrez si acum. De atunci s-au adunat poate sute de sortimente, cine mai sta sa le numere…
Toate produsele pot fi cumparate online, de pe Breslo
Magazinul l-am deschis in primavara anului 2011. Parafrazand un citat celebru, toate drumurile handmade duc la Breslo asa ca am decis ca aici este locul meu, si nu am gresit.
Am gasit o comunitate calda si iubitoare de handmade, care mi-a dat oportunitatea sa imi vand produsele si sa intractionez cu clientii. A fost piatra de temelie a brandului Lavandine, care, sper eu, e doar la inceput de drum.
Cum sa incepi o afacere din ceea ce iubesti - interviu cu Claudia de la Lavandine
Am transformat mansarda casei intr-un veritabil atelier, unde realizez totul singura, fara angajati sau asociati.
Primele produse le-am creat in spatiu domestic. Pe masura ce am crescut insa, am transformat mansarda casei intr-un veritabil atelier, cu spatiu propriu de depozitare unde este asigurata o temperatura constanta de 18 grade, un atelier propriu-zis unde realizez produsele si un birou unde sunt ambalate, etichetate si expediate coletele.
Nu e o fabrica, ci un atelier artizanal unde totul este facut cu propriile maini, cu multa dragoste si rabdare.
De la ideea realizarii unui produs si pana la expedierea produsului finit e drum lung.
Un produs nou este rezultatul a catorva saptamani, poate luni de documentare, adunarea ingredientelor (inca o aventura in momentul de fata fiind foarte putin furnizori de materii prime), formularea retetei, efectuarea produsului in sine, testarea, feedback-ul clientilor.
Produsele sunt gandite sa fie si utile si atractive, perfecte pentru oferit cadou.
Imi place sa cred ca acopar o gama larga de necesitati. In magazin gasiti mai multe sortimente de sapunuri, unt de corp, apa florala, crema de zi si de noapte pentru diferite tipuri de ten, sampon solid, balsam si tratament pentru par, vopsea naturala pentru par, deodorant solid si lichid, balsam de buze, saruri de baie, creme de maini, lotiuni pentru picioare, creme de masaj, ulei de corp, alifii terapeutice, etc.
Cum sa incepi o afacere din ceea ce iubesti - interviu cu Claudia de la Lavandine
Cu cat traiesti mai din plin, cu atat esti mai inspirat.
Inspiratia vine cand si de unde nu te astepti. Poate fi un ingredient nou pe care il descoperi, o dorinta a unei prietene pentru un anumit produs, un articol citit undeva, feedback-ul unui client, baietelul meu care este sursa de inspiratie pentru toate produsele pentru copii din magazin, etc.
Reactiile clientilor ma motiveaza sa merg mai departe.
Mai mult de jumatate din clienti sunt clienti fideli, unii chiar din primul an in care am deschis magazinul. S-au creat prietenii si relatii calde care iti dau incredere si impuls sa mergi mai departe.
Le pun intotdeauna mici cadouase in colete – faptul ca au incredere in produsele mele ma indeamna sa le rasplatesc aceasta incredere.
Cum sa incepi o afacere din ceea ce iubesti - interviu cu Claudia de la Lavandine

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter