Concerte extraordinare în weekend

De Nicoleta Galeteanu, pe

David Guetta şi Jennifer Rush nu sunt singurii artişti care te vor încuraja să petreci la sfârşit de săptămână. După evoluţia spectaculoasă a lui Mircea Badea – voce şi condiţie fizică…
  …pe scena muzicală îşi fac apariţia noi talente autohtone, precum Andi Moisescu şi Robert Turcescu.

Concerte debutante 

Din pasiune pentru muzică sau pentru gesturi umanitare, cei doi debutanţi, alături de Horia Brenciu, Toni Grecu, Virgil Ianţu, Oana Sârbu şi Mihai Mărgineanu, vor evolua sâmbătă la scenă deschisă, într-un concert caritabil, pentru saxofonistul Dax, diagnosticat cu cancer.

Chiar dacă nu vor nimeri toate notele muzicale, spectacolul va fi unul desăvârşit, amuzant şi inedit. Trupa te aşteaptă în club Tribute, pe 16 octombrie. (Intrarea va fi 100 de lei.)

Festival de prăjituri

Pentru că vei petrece până târziu, îţi dăm motive să te trezeşti şi de dimineaţă în acest weekend. Şi nu oricum, ci cu poftă de prăjituri, baclavale cu vişine, plăcinte maramureşene, dulciuri ungureşti şi praline belgiene.

Cu gândul la aşa bunătăţi, nici că vei mai putea să dormi. Totuşi, festivalul de dulciuri Choco Fest îţi va îndulci dimineaţa, fiind deschis de la ora 10, dacă ajungi la Villa Rodizio, lângă parcul Grădina Icoanei, strada I.L. Caragiale.

Nopţi cu muzică şi filme

Cei afectaţi de cofeina şi teobromina din ciocolată sunt invitaţi vineri, de la 23.00, la o noapte de filme de animaţie bizare, la cinema Patria, în cadrul Creepy Animation Night.

Vineri, însă, nu ai voie să absentezi de la show-ul lui David Guetta, de la Romexpo. Concertul începe de la 21:00 şi încă mai poţi găsi bilete.

Pentru ceilalţi melomani, Gyuri’s Pub deschide o nouă seară Open Jam, când vor cânta cunoscutul chitarist Călin Cyfer şi Attila Weinberger, promotorul blues-ului în România. Îi poţi asculta live începând de la ora 22.00.

Hard Rock Café şi The Winehouse Show te aşteaptă sâmbătă la primul concert tribute Amy Winehouse. Trupa este cel mai bun tribute european al controversatei artiste, iar vocea şi înfăţişarea Sarei Antonelli sunt copii aproape fidele ale cântăreţei originale.

După 25 de ani, parcă şi acum se aude ecoul uneia dintre cele mai ascultate melodii ale muzicii pop britanice din anii ’85. Pentru prima dată în România Jennifer Rush şi a ei „The Power Of Love” se vor auzi live duminică, de pe scena Sălii Palatului, de la ora 19.00.

Târg de vechituri

     
Pentru cei de modă veche, avem în oraş şi un târg de Antichităţi Ţărăneşti.
Peste 40 de colecţionari din întreaga ţară vor prezenta, La Muzeul Ţăranului Român, colecţii impresionante de icoane unicat, pristolnice, podoabe, ceramică, doniţe, vase din lemn, lăzi de zestre, covoare, costume populare, felinare, ceasuri, candelabre, râşmiţe şi piuliţe. Adică cele mai vechi „vechituri”.

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter