Cele mai bune filme ale anului 2011

De Nicoleta Galeteanu, pe

Numele favoriţilor la Oscar se pare că au fost deja dezvăluite, odată cu lansarea primelor predicţii şi nominalizarea celor mai bune filme care i-au impresionat pe criticii americani în acest an.

Societatea criticilor de film din Boston, Asociaţia criticilor de film din Los Angeles şi New York Film Critics Online şi-au desemnat filmele favorite ale anului, într-un top cu cele mai reuşite producţii cinematografice şi cele mai bune performanţe actoriceşti, uşurând astfel misiunea membrilor Academiei Americane de Film, care votează câştigătorii Premiilor Oscar.

„The Artist”, un film mut alb-negru despre Hollywood, şi drama „The Descendants” se numără printre cele mai bune filme ale anului 2011, au deliberat criticii americani de film, odată cu anunţarea nominalizărilor la Globurile de Aur 2012 şi la premiile Screen Actors Guilds, ce vor avea loc pe 14 decembrie 2011.
Cele mai bune filme ale anului 2011

Brad Pitt şi regizorii Martin Scorsese şi Terrence Malick sunt favoriţi la Oscar.

Printre cele mai bune filme ale anului, pe care le-ai putut vedea şi în cinematografele româneşti, se află, suprinzător sau nu, comedia regizată de Paul Feig, „Domnişoare de onoare/ Bridesmaids”, despre care cronicile notau că este cea mai bună parodie a filmelor de gen, despre nunţi şi mirese, controversatul „The Girl With the Dragon Tattoo/ Fata cu un dragon tatuat„, care urmează să se lanseze în cinematografe la sfârşitul lunii decembrie a acestui an.
Cele mai bune filme ale anului 2011
Ultimul film al lui Woody Allen, „Miezul nopţii în Paris/ Midnight in Paris”, cu care regizorul a deschis Festivalul de la Cannes din acest an, sau drama „The Help/ Culoarea sentimentelor”, cu Emma Stone, despre prietenia dintre o scriitoare albă şi o servitoare de culoare, figurează pe lista favoriţilor centralizată de Institutul American de Film (AFI).
Cele mai bune filme ale anului 2011
Actorul Brad Pitt, care a anunţat că va renunţa la actorie în scurt timp, are mari şanse să câştige un trofeu, fiind prezent în două dintre cele mai bune filme menţionate de critici: „Moneyball: Arta de a învinge/ Moneyball”, în regia lui Bennett Miller, şi drama „Pomul vieţii/ The Tree of Life”, a regizorului Terrence Malick, marele câştigător la Cannes 2011 şi favorit, la rândul său, la ediţia de anul viitor a celor mai râvite premii din industria filmelor.

Cele mai bune filme ale anului 2011
Nu în ultimul rând, lungmetrajul „The Descendants”, de Alexander Payne şi cu George Clooney în rolul principal, a primit aprecieri din partea criticilor, având astfel „undă verde” în cursa pentru Oscar, precum şi peliculele „Hugo”, semnat de Martin Scorsese, şi „J. Edgar”, al lui Clint Eastwood, cu Leonardo DiCaprio în distribuţie, despre viaţa fondatorului FBI-ului, J. Edgar Hoover. Filmul se va lansa şi în cinematografele noastre în ianuarie 2012.
 
Cele mai bune filme ale anului 2011
Nici cineastul Steven Spielberg nu lipseşte din topul favoriţilor criticilor, impresionaţi de drama de război „Calul de luptă/ War Horse”, care va ajunge în săli tot în ianuarie, anul viitor. În film joacă doi actori remarcabili: Emily Watson şi Jeremy Irvine.

Apreciat deopotrivă de critici, filmul mut „The Artist”, considerat un răsfăţat al asociaţiilor de critici în acest an, nu a fost inclus pe lista AFI din 2011, dar a primit un premiu special, alături de ultimul film din seria „Harry Potter”. Aceste premii speciale sunt acordate de regulă de AFI unor pelicule din afara Statelor Unite ale Americii, care nu întrunesc condiţiile impuse de această instituţie ce premiază producţiile americane.

În ce priveşte producţiile TV, serialul „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones” se află printre cele mai bune seriale ale anului.

Nominalizările asociaţiilor de critici nu au coincis în totalitate. Astfel, criticii de la Boston l-au desemnat pe Scorsese „cel mai bun regizor”, pentru filmul 3D Hugo – povestea unui băieţel care locuieşte într-o staţie de tren din Paris – , în timp ce grupul de critici de la LA l-au ales pe Terrence Malick pentru drama mistică „The Tree of Life”. Tot aceştia i-au desemnat pe actorii Christopher Plummer şi Jessica Chastain drept cei mai buni actori în roluri secundare, primul, în comedia gay „Beginners”, iar Jessica pentru rolul din „Culoarea sentimentelor” şi drama „Take Shelter”, de Jeff Nichols.
Cele mai bune filme ale anului 2011

Cei de la Boston, în schimb, i-au propus pe Albert Brooks pentru rolul din „Drive” şi pe Melissa McCarthy pentru „Bridesmaids” drept cei mai buni actori ai anului, precum şi toată distribuţia din „Carnage” la categoria „premiu colectiv”.

The New York Online critics a ales „The Artist” ca cel mai bun film al anului, Meryl Streep – cea mai bună actriţă în „Doamna de fier/ The Iron Lady” şi pe actorul Michael Shannon pentru rolul din „Take Shelter”.
Foto: NorthFoto, Imdb

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter