Foto: 5 iepuraşi faimoşi din filme

De Nicoleta Galeteanu, pe

Sub formă de ciocolată, de pluş sau pe felicitări şi plicuri de vopsea de ouă, iepuraşii de Paşte nu au fost atât de veneraţi nici când chinezii au intrat în anul iepurelui de metal.
Aşadar, în spiritul sărbătorii şi al simbolului ei, ne-am gândit să trecem în istorie cei mai celebri iepuraşi actori, mai haioşi sau mai înspăimântători.

Bugs Bunny

Foto: 5 iepuraşi faimoşi din filme Dacă s-ar decreta o zi internaţioanală a iepuraşului, aceasta ar trebui stabilită pe 30 aprilie, când a apărut primul şi cel mai popular iepure din lume.

„A Wild Hare” este primul film animat cu Bugs Bunny creat de studiourile Warner Bros în 1940, după doi ani de la crearea prototipului de către Ben Hardaway. Tex Avery este cunoscut drept designerul oficial al personajului, însă Bob Clampett va fi cel care va oferi varianta finală cunoscută în toată lumea.

Zaeţ

Foto: 5 iepuraşi faimoşi din filme Desenele nu au fost animate doar de iepuraşi creaţi în Occident. Zaeţ este, pentru aceeaşi nostalgici ai copilăriei, cel puţin la fel de celebru, de vreme ce singurul program TV pentru copii se numea „Nu, pogodi” („Ну, погоди”, în limba rusă).

Haiosele personaje Zaeţ (în traducere, „iepuraş”) şi Volk au apărut în premieră la televizor în 1976 şi au fost create de scenariştii Feliks Kamov, Arkadi Khajt şi Aleksandr Kurlyandsky.

Roger Rabbit

Foto: 5 iepuraşi faimoşi din filme Avem însă şi scenarii care ridică ştacheta în rândul cinefililor iar peripeţiilor iepuraşului nu mai sunt la fel de puerile.

Roger, din flmul „Cine vrea pielea lui Roger Rabbit?”, este un altfel de iepure. Suspect într-un caz de crimă, blana lui Roger este pusă în pericol, fiind vânat de judecătorul Doom care vrea să distrugă lumea desenelor animate.

Filmul, regizat în anii ’88 de Robert Zemeckis şi produs de Disney/Warners, este unul dintre primele producţii cinematografice care combină animaţia şi tehnica „live action” şi a fost inclus pe lista celor mai bune 20 de filme animate din toate timpurile.

Pelicula a câştigat trei premii Oscar.

Bunnicula, iepurele vampir

Foto: 5 iepuraşi faimoşi din filme Pe lângă Bunnicula, „Twillight” este o poveste de adormit copiii. Bazată pe seria de cărţi scrisă de James Howe, ecranizarea lui Charles A. Nichols, „Bunnicula, the Vampire Rabbit” (1979), a cam schimbat percepţia copiilor care credeau că toţi iepuraşii sunt fiinţe drăgălaşe.

Iepuraşul Bunnicula, aşa cum este el întruchipat de către regizor, vampir şi supraponderal, arată de-a dreptul înspăimântător.

Iepurele Alb

Foto: 5 iepuraşi faimoşi din filme Iepurele Alb este cel puţin la fel de faimos pe lângă confratele său Bug Bunny, de vreme ce „Alice în Ţara Minunilor” este una dintre cele mai fascinante poveşti ale tuturor timpurilor.

Cu atât mai mult cu cât Iepuraşul Alb din povestea lui Lewis Caroll reînvie în conştiinţa copiilor într-o variantă „reloaded”, aşa cum este întruchipat în excentrica animaţie a lui Tim Burton.

Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter