Ceauşescu, primit cu aplauze la Cannes

De Nicoleta Galeteanu, pe

Cine ar merge duminică la mall să vadă un film românesc despre Ceauşescu? Prezentat în premieră marţi la Festivalul de Film de la Cannes, „Autobiografia lui Ceauşescu”…
 …realizat de regizorul Andrei Ujică, a smuls ropote de aplauze din partea spectatorilor străini, mai ceva ca uralele entuziaste cu care era primit dictatorul comunist de proletariat.

Un documentar extrem de laborios, realizat cu imagini exclusive din arhivele TVR, Andrei Ujică reconstruieşte întreaga frescă a comunismului, în care Nicolae Ceuşescu nu mai joacă rolul dictatorului totalitarist, ci al unui artist ce devine aproape un erou umanizat.

Timp de trei ore, lungmetrajul a reuşit să întreţină atenţia cinefililor de la Cannes, chiar dacă publicul străin ar putea părea mai puţin interesat de poveşti nefamiliare lui.

Ralizată într-o tehnică jurnalistică, pelicula surprinde secvenţe din procesul cuplului prezidenţial, întâlniri oficiale ale dictatorului – la congres, în vizită în străinătate -, precum şi memorii personale ale soţilor Ceauşescu – de la vânătoare şi din vacanţe.

Provocarea regizorului pentru publicul străin este cu atât mai mare cu cât filmul său îl prezintă pe dictator imortalizat doar în imagini fără sunet. Spectatorului nu i se pun la dispoziţie informaţii sau explicaţii despre identitatea celor care apar în preajma cuplului prezidenţial şi nici alte indicaţii.

Nici documentar, dar nici film artistic, lungmetrajul strecoară o doză de ficţiune ce dă culoare imaginilor de arhivă şi îl prezintă pe dictator într-o ipostază diferită publicului român. „Dictatorul nu este decât un artist care are posibilitatea să îşi pună integral în practică egoismul”, explica regizorul înainte de Cannes.

Astfel, publicul are ocazia „să cunoască omul din spatele personajului istoric”, spune Ujică. Aşadar, miza filmului nu este istoria, ci povestea de viaţă a unui personaj care joacă acum rolul protagonistului.

E o nouă formă de film. Filmul nu are un text, nu există un comentariu. Este ca un film artistic în care personajele se joacă pe ele însele”, a explicat regizorul la Cannes.

Ceea mai mare provocare pe care o face regizorul publicului tânăr este de a-l cunoaşte pe dictatorul în esenţa personalităţii lui, fără vreo tendinţă din partea autorului de a transmite propriile impresii despre Ceauşescu.

De două ori provocator, filmul este un real subiect de reflecţie şi pentru cei care au trăit vremurile totalitariste sub dictatură.

Imaginea însufleţită pe care i-o construieşte Ujică personajului său ar putea sfida percepţia acestora despre fostul dictator şi, nu în ultimul rând, retrezeşte frustrările oamenilor din cei 24 de ani de comunism.

Noi îţi recomandăm să mergi duminică la mall să vezi „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu„.

Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter