Călătorii: Istanbul, un oraş complex

De Libertatea pentru femei, pe Ultimul update Miercuri, 10 august 2022, 10:55

Vizitează un oraş complex, care reuşeşte să îmbine perfect vechiul şi noul, tradiţia şi modernismul. Descoperă pas cu pas Istanbulul, îmbată-te cu aroma orientală şi desfată-ţi privirea cu forme şi culori desprinse parcă din 1001 de nopţi.
Cunoscut şi sub denumirea de capitala-capitalelor, Istanbul este singurul oraş care se împarte pe două continente: Asia şi Europa. Datorită acestei poziţii privilegiate, asupra oraşului şi-au lăsat amprenta, de-a lungul timpul, mai multe culturi.

Ce trebuie să vizitezi

Hagia Sofia este unul dintre cele mai importante exemple de arhitectură bizantină, ce a fost transformată dintr-o biserică ortodoxă, într-o moschee, în prezent, fiind muzeu. Numele ei provine din limba greacă şi înseamnă „Biserica înţelepciunii sfinte a lui Dumnezeu”. Muzeul este deschis de marţi până vineri, iar taxa de intrare este de aproximativ 10 euro.

Vezi mai multe informaţii despre Hagia Sophia din Istanbul!

Călătorii: Ai fost până acum în Abruzzo?
Moscheea Albastră este cea mai faimoasă atracţie din Turcia şi asta datorită celor şase turnuleţe deosebite, pe care nicio altă moschee nu le are. Numele acestei minuni arhitecturale vine de la cele 20.000 de plăci de faianţă albastră ce au fost folosite la construirea sa, originare din secolul  al XVI-lea. Ce trebuie să ştii de la bun început este că, pentru a putea intra în moschee, trebuie să fii îmbrăcată corespunzător.

Şi dacă vrei să faci o vizită în trecutul istoric al Turciei, nu rata o vizită la Palatul Topkapi. Acesta a fost reşedinţa sultanilor şi centrul administrativ al Imperiului Otoman timp de 400 de ani. De asemenea, palatul este recunoscut şi pentru haremul din interiorul lui, ce are aproximativ
300 de camere, 9 băi turceşti, 2 moschei, un spital şi o spălătorie.

Biserica Cisterna sau „Palatul care se scufundă”, aşa cum a fost denumită de către oameni, este înconjurată de legende. Se spune că pe locul acestei biserici se aflau nişte grădini ce înconjurau coloanele de marmură, iar într-una din grădini era amplasată statuia de bronz a lui Solomon. Cunoscătorii susţin că, atunci când pleci din biserică, trebuie neapărat să cobori cele 52 de trepte de piatră pentru a putea admira minunatele coloane aşezate pe 12 rânduri, cu câte 28 de coloane fiecare.

Iar dacă vrei să ai parte de un pic de relaxare după atâtea vizite, fă o călătorie prin Strâmtoarea Bosfor. Aceasta este considerată a fi unul dintre cele mai strategice canele navigabile, ce face legătura între Marea Neagră şi Marea Marmara şi care desparte Asia de Europa.
Călătorii: La mare, în Bulgaria

La finalul călătoriei, fă-ţi timp să descoperi pe îndelete Marele Bazar. Acesta este, probabil, cea mai mare piaţă acoperită din lume, având peste 5.000 de magazine şi în jur de 60 de străzi. Reţine, însă! Dacă vrei să obţii un preţ bun, cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştii atunci când vrei să cumperi ceva este că negocierea „la sânge” le place comercianţilor mai mult decât orice.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter