Brad Pitt și Leonardo DiCaprio, primele imagini din filmul „Once Upon a Time In Hollywood”

De Oana Savin, pe
Brad Pitt și Leonardo DiCaprio joacă pentru prima dată împreună într-un film, iar acesta este „Once Upon A Time In Hollywood”, în regia lui Quentin Tarantino. De curând au apărut pe internet primele imagini din filmul care reușește să aducă laolaltă nume mari ale cinematografiei.

În „Once Upon A Time In Hollywood”, Leonardo DiCaprio interpretează rolul unui star de cinema, în timp ce Brad Pitt este un cascador care îl dublează pe actor în carieră.

Această peliculă aduce pe marele ecrane nume importante de la Hollywood precum Leonardo DiCaprio, Brad Pitt, Margot Robbie, Dakota Fanning, Al Pacino, Kurt Russell, James Marsden, Burt Reynolds, Luke Perry și Tim Roth.

Aceștia vor spune povestea crimelor Manson, care au marcat Hollywood-ul anilor 1970.

Filmul spune o poveste reală, ce a avut loc în Los Angeles, în anul 1969, când perioada hippie era în plină glorie.

Cele două personaje principale se luptă să reușească într-un Hollywood pe care nu îl mai recunosc. Iar unul are o vecină foarte cunoscută: actrița și modelul Sharon Tate.

Sharon Tate a fost ucisă, iar soțul ei, regizorul Roman Polanski, a crezut, în mod greșit, că maestrul în arte marțiale Bruce Lee ar fi putut fi ucigașul. Responsabil de moartea actriței a fost de fapt un grup hippie condus de un bărbat numit Charles Manson.

Recent au fost făcute publice primele imagini din filmul lui Tarantino.

Faimosul regizor a declarat că a lucrat la acest scenariu timp de cinci ani și a trăit în Los Angeles aproape toată viața, „inclusiv în 1969, când aveam 7 ani”.

Sunt foarte emoționat să spun povestea asta despre LA și despre un Hollywood care nu mai există. Și sunt foarte fericit cu un duo format din DiCaprio și Pitt”, a transmis Quentin Tarantino prin intermediul unui comunicat.

„Once Upon A Time In Hollywood” va avea premiera pe 9 august 2019, la 50 de ani de la ziua în care Sharon Tate, însărcinată în opt luni, și alți patru oaspeți ai săi au fost uciși în casa ei de către cultul Manson.

Sursă foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter