Florenţa, oraşul care te surprinde de fiecare dată

Ultimul update Luni, 11 iulie 2022, 15:10
În general, comanda de pizza în restaurant nu este primită prea bine. Dacă vreţi să încercaţi gustul autentic de pizza, optaţi pentru micile magazine aflate în apropierea Domului.
 
Pentru un desert delicios există multe standuri cu îngheţată. O parte dintre connoisseuri consideră îngheţata florentină cea mai bună din lume. Există arome foarte diverse care includ toate fructele şi combinaţiile de pe pământ, inclusiv arome de vin spumant şi usturoi.
 
Dacă partea de turism gastronomic nu este pe lista priorităţilor şi preferaţi să economisiţi bani, există numeroase cafenele şi locuri de unde va puteţi cumpăra sandvişuri. Pizza la kilogram este o soluţie excelentă pentru combinarea plăcerii gustului cu economia.

În orice cafenea unde veţi vedea afişat în vitrină un card Primi veţi putea intra cu încrederea pentru că acolo veţi putea mânca feluri tradiţionale de mâncare la preţuri foarte bune. Ca regulă generală, cu cât mâncaţi mai aproape de centrul istoric, cu atât preţurile sunt mai condimentate.
 
Puteţi să renunţaţi în orice moment la vânzoleala din oraş şi să va retrageţi la un picnic pe dealurile Toscanei, cu o sticlă de Chianti în coş.
 
Florenţa este un oraş complex, ce lasă loc improvizaţiei. Dacă îl luaţi ca la carte, poate deveni obositor. Chiar şi pentru cel mai dedicat entuziast al artei, oraşul poate da dureri de cap dacă se încearcă dovedirea lui de la prima întâlnire. Aşa că inspiraţi, expiraţi şi acordaţi-vă timp.

Nu trebuie să bifaţi fiecare obiectiv din ghidul turistic. Dacă simţiţi că mai degrabă a-ţi lenevi într-o cafenea sau pe marginea unei fântâni uitându-vă la lume cum se perindă prin faţa voastră, atunci nu ezitaţi să faceţi asta.

Florenţa nu este un oraş care să fie epuizat de la prima întâlnire. Este un loc în care să va reîntoarceţi încrezători că de fiecare data veţi găsi alte şi alte lucruri de descoperit.

A presto!

Sursa articol: infoturism.ro Sursa foto: Shutterstock

Vezi şi locuri de vizitat în Florența – cele mai impresionante obiective turistice!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter