Apple a lansat noul iPhone 6. Ce trebuie să știi despre noul iPhone

De Consuela Stratulat, pe

Apple a lansat ieri două modele iPhone 6 – iPhone 6 și iPhone 6 Plus – și Apple Watch, un ceas inteligent, considerat „viitorul capitol din istoria companiei”. Noile telefoane vor putea ajunge la cumpărători din 19 septembrie, dar pot fi comandate încă din 12 septembrie, la prețuri cuprinse între 199 și 399 de dolari. Află mai multe despre noul iPhone 6.
Noul iPhone 6 se găsește în aceleași trei nuanțe ca iPhone 5 – auriu, rgintiu și gri, însă aspectul său este diferit de celelalte smartphone-uri. Marginile sunt rotunde, astfel că telefonul pare mult mai subțire decât este în realitate. Ecranele de 4.7 inci și 5,5 inci reprezintă una dintre principalele caracteristici ale noilor modele iPhone 6, iar tipul de afiaj electronic este Retina HD.
Butonul de sleep/wake a fost mutat în partea dreaptă a telefonului, pentru a fi mai ușor de folosit, având în vedere că noul iPhone este mai mare și cu un milimetru mai subțire decât predecesorul său.

Caracteristicile noului iPhone 6

iPhone 6 vine cu o îmbunătățire a performanței, noul procesor A8 fiind cu 25% mai rapid. Nu trebuie să îți faci griji că un telefon mai rapid îți va consuma bateria mai repede, pentru că procesorul A8 este cu 50% mai eficient decât A7, însemnând că poate asigura o performanță mai bună cu aceeași capacitate a bateriei. Astfel, bateriile noilor modele iPhone 6 vor dura la fel de mult și chiar mai mult, potrivit reprezentanților Apple.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter