Un adolescent de 15 ani din Ucraina și-a cărat în spate mama rănită trei kilometri

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 28 aprilie 2022, 15:58

Un adolescent de 15 din orașul Severodonețk, aflat în regiunea Luhansk, și-a salvat mama după ce femeia a fost rănită într-un bombardament al armatei ruse. Băiatul a cărat-o în spate 3 kilometri, spre autobuzul de evacuare.

Adolescentul, împreună cu mama și cele două surori ale lui, au fost suprinși pe stradă de un bombardament. Femeia nu a reușit să fugă în subsol și un fragment de mină a rănit-o la picior. Pentru că atacurile nu s-au oprit, aceasta a zăcut pe jos timp de 3 ore, fără ca nimeni să o poată ajuta. Oamenii au văzut-o din subsol, dar nu au îndrăznit să se apropie.

Când bombardamentele s-au potolit, fiul ei, în vârstă de 15 ani, a dus-o în subsol. Femeia a pierdut mult sânge și nu se putea mișca, iar băiatul i-a cusut rana.

Acolo, el a pregătit și mâncare pentru toată lumea. A avut grijă de Maria și de surorile sale, a povestit Marta Levcenko, directoarea organizației de caritate „Eu sunt viitorul Ucrainei”, potrivit Libertatea.

Adolescentul și-a cărat mama în spate 3 kilometri pentru a-și salva familia

După 3 zile în care au fost nevoiți să stea în pivniță, în frig și fără medicamente, adolescentul a aflat că va pleca un autobuz de evacuare.

Citește și: LIVE UPDATE: Război în Ucraina

Ce condiție i-a impus Jennifer Lopez lui Ben Affleck în contractul prenupțial

Vladimir Putin, filmat în timp ce are un tremur ciudat la un eveniment oficial

De ce Brigitte Macron nu folosește niciodată ruj sau ojă colorată

Și-a salvat singur întreaga familie. Și-a cărat mama în spate, 3 kilometri, până la punctul de întâlnire. Maricika și sora ei s-au ținut după fratele lor, a mai spus Levcenko.

Familia a ajuns în Cernăuți, unde femeia a primit îngrijiri medicale de urgență, apoi cei patru au plecat în Italia. Medicii de acolo fac eforturi să-o salveze mamei piciorul. Băiatul visează însă să se termine războiul pentru a se întoarce acasă.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter