Mesajul lui Wali, celebrul lunetist canadian, după ce rușii au anunțat că l-au ucis

De Unica.ro, pe

Oliver Lavigne-Ortiz, cunoscut drept Wali, combatant în Afganistan, Siria și Irak, a transmis că este teafăr și și-a îndeplinit cu succes prima misiune în Ucraina.

Wali, celebrul lunetist canadian, a anunțat că este în viață și și-a îndeplinit prima misiune în regiunea Kiev „fără nicio zgârietură”. Marți, 22 martie, într-un apel video, acesta a vorbit despre zvonurile potrivit cărora ar fi murit. Rusia a anunțat în urmă cu o săptămână că soldații ruși l-ar fi ucis pe „cel mai bun lunetist din lume” în doar 20 de minute după ce a intrat pe frontul de luptă în zona orașului port Mariupol.

Mesajul lui Wali, celebrul lunetist canadian, după ce rușii au anunțat că l-au ucis

După cum vedeți, sunt în viață. Am fost ultimul care a aflat că am fost mort, a spus acesta în video-ul publicat pe Twitter de jurnalista de la CBC, Ashley Burke.

De asemenea, el a dorit să specifice că nu este cel mai bun lunetist din lume, așa cum a sugerat propaganda rusă.

Sunt un bun lunetist. Nimic mai puțin, nimic mai mult, a spus Wali, care în urmă cu câteva săptămâni lucra ca programator IT în Canada, potrivit jurnalistei.

Citește și: Cum se simte ADDA de când a început tratamentul pentru Borelioză: „Iau 26 de pastile pe zi. Urmează 80 de injecții”

Mărturiile unor ucraineni care au fugit din Mariupol: „Nu am făcut baie trei săptămâni”

Actorul Mihai Călin, gazdă pentru o familie din Ucraina

Bianca Drăgușanu, intervenție estetică neașteptată. Ce și-a făcut de data aceasta.”Frumusțea presupune sacrificii”

Lunetistul a explicat de ce nu a dat niciun semn de viață până acum

După o săptămână de luptă împotriva forțelor armate ruse în regiune Kiev, Wali a ajuns într-un loc sigur, unde a putut să-și deschidă telefonul. Acesta a văzut sute de mesaje de la oamenii apropiați, care s-au temut că zvonurile ar putea fi adevărate și îl întrebau dacă trăiește.

Sunt în viață, după cum puteți vedea, a spus Wali, marți, într-un apel video marți. Acesta a mărturisit că fiind în prima linie, din motive de securitate, a fost nevoit să plece fără telefon.

Potrivit jurnalistei CBC, Wali ar fi petrecut mai multe zile fără somn și mâncare, motiv pentru care se simte puțin rău. El crede că ar putea avea COVID-19 sau o răceală.

Wali a confirmat că trăiește și pe conturile sale de pe rețelele de socializare.

Sunt în viață… Zvonurile că aș fi murit în luptă au fost complet ridicole, a spus acesta.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter