Doi suceveni s-au dus în Kiev să se convingă că războiul e real. Ce li s-a întâmplat când au ajuns acolo

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 23 martie 2022, 13:20

Doi tineri din județul Suceava au plecat, la sfârștiul săptămânii trecute, în Ucraina să se convingă că acolo este război, deoarece nu credeau informațiile din presă cu privire la acest subiect.

Cristi lucrează într-o cafenea dintr-un sat, din aproperea Sucevei, iar Samuel este frizerul la care Cristi se tunde. Cei doi și-au laut pașapoartele, au împachetat câteva haine, și-au făcut plinul cu benzină și au plecat la Kiev. Drumul până acolo a durat opt ore.

Ne-am decis sâmbătă să mergem până în Ucraina să vedem care-i situaţia de acolo, dacă e chiar la fel de grav cum se spune la ştiri. Erau oameni cu copiii, cu câini pe care îi scoteau la plimbare, cu bicicletele cu care se plimbau, într-adevăr nu erau la fel de mulţi oameni precum ar fi trebuit să fie, dar erau oameni pe acolo“ a povestit Cristi, potrivit Observator News. 

Citeşte şi: Cum sunt păcăliți migranții din Rusia să se înroleze în armată: „Sunt carne de tun în războiul din Ucraina”

Tinerii au spus că în Kiev, au văzut o mulțime de zone bombardate și forte multe clădiri distruse.

Când au ajuns în capitala Ucrainei, Cristi și Samuel au fost întâmpinați de un soldat care le-a verificat pașapoartele. Dintr-o dată, povestesc cei doi, lângă ei au început bombardamentele.

Am decis să plecăm prin nişte sate din apropierea Kiev-ului, unde s-a zis că e zonă bombardată. Am fost pe acolo şi într-adevăr pe la sate erau locuinţe fărâmate, absolut tot distrus.

Când ne-a oprit la check point şi i-am dat paşapoartele soldatului a început să se bombardeze lângă noi. Soldatul a luat-o la fugă cu paşapoartele în mână. După ce a ajuns el în şanţul respectiv ne-a făcut semn să mergem și noi acolo – au mai spus cei doi.

Citeşte şi: Iubitei lui Vladimir Putin i se cere să intervină pentru încetarea războiului din Ucraina. Ce poate ea să facă

După ce focurile s-au mai liniștit, sucevenii au ieșit din locul unde se ascunseseră, s-au dus la mașină și au părăsit țara:

Am lăsat şi noi maşina, am fugit acolo, ne-am ascuns, am stat vreo 10 minute acolo, s-a liniştit bombardamentul. Apoi ne-a făcut semn să ne suim în maşină şi să fugim. Ne-a arătat direcţia în care să plecăm, în partea opusă. Am plecat în direcţia respectivă.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter