Funeraliile reginei Elisabeta a II-a: Ce lideri mondiali vor participa

De Unica.ro, pe

Funeraliile reginei Elisabeta a II-a vor avea loc luni, 19 septembrie 2022. Mai mulți lideri mondiali și membri ai familiilor regale și-au anunțat prezența.

La funeraliile reginei Elisabeta a II-a, care a decedat în data de 8 septembrie 2022, sunt așteptați președinți și premieri din întreaga lume, foști de șefi de stat și de Guvern, precum și membri ai familiilor regale din Europa.

Funeraliile de stat ale suveranei britanice vor avea loc luni, 19 septembrie, la Westminster Abbey, aceeași biserică unde regina Elisabeta a II-a s-a căsătorit cu prințul Philip și a fost încoronată. Aceasta va fi înmormântată apoi în cavoul regal de la Capela Sf. Gheorghe a Castelului Windsor.

Familia regală a României, prezentă la funeraliile reginei Elisabeta a II-a

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și ASR Principele Consort vor lua parte la funeraliile Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, a fost mesajul transmis pe rețelele de socializare de familia regală a României.

Și alți membri ai familiilor regale europene și-au anunțat prezența la funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Printre aceștia se numără regele Willem-Alexander și regina Maxima a Țărilor de Jos, regele Felipe al VI-lea și regina Letizia ai Spaniei, Juan Carlos I, fostul rege al Spaniei, și soția sa Sofia, regele Filip și regina Mathilde ai Belgiei, potrivit Spynews.

Citește și: Ce se va întâmpla cu câinii reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Ce relație au Andreea Bălan și George Burcea, la doi ani și jumătate de la despărțire

Simona Halep, surprinsă la o clinică de fertilizare in vitro la scurt timp după divorț

Kate Middleton a povestit cum a reacționat fiul ei cel mic, Prințul Louis, când a aflat de moartea Reginei

Ce lideri mondiali vor participa la funeraliile reginei Elisabeta a II-a

Pe lista celor care și-au anunțat prezența la Londra se numără mai mulți șefi de stat din întreaga lume.

  • Joe Biden, președintele SUA, și soția lui, Jill Biden;
  • Andrzej Duda, președintele Poloniei;
  • Alexander Van der Bellen, președintele Austriei;
  • Gitanas Nauseda, președintele Lituaniei;
  • Ranil Wickremesinghe, președinte al statului Sri Lanka;
  • Katalin Novak, președinte al Ungariei;
  • Sergio Mattarella, președintele Italiei;
  • Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei;
  • Yoon Suk-yeol, președintele Coreei de Sud;
  •  Egils Levits, președintele Letoniei;
  • Jair Bolsonaro, președintele Braziliei;
  • Recep Tayyip Erdoğan, președintele Turciei;
  • Paula-Mae Weekes, președinte al Trinidad și Tobago;
  • Sauli Niinisto, președintele Finlandei.

Și Charles Michel, președintele Consiliului European, va fi prezent la eveniment.

Mai mulți prim-miniștri se află, de asemenea, pe lista celor care vor participa la funeraliile reginei Elisabeta a II-a.

  • Michael D Higgins, președintele Irlandei și Micheál Martin, prim-ministrul Irlandei;
  • Mohammad Shtayyeh, prim-ministru palestinian;
  • Jacinda Ardern, prim-ministru Noii Zeelandă;
  • Justin Trudeau, prim-ministru Canada;
  • Anthony Albanese, prim-ministru al Australiei.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter