Ucraina a anunțat retragerea de la Eurovision 2019

De Oana Dinu, pe
Ucraina nu va mai participa la Eurovision 2019 pentru că niciun artist nu a vrut să reprezinte țara pe scena de la Tel Aviv. Scandalul a pornit după ce artista aleasă de public să meargă în Israel a fost retrasă din concurs.

Televiziunea publică ucraineană i-a retras candidatura la Eurovision 2019 lui Maruv, cântăreața votată câștigătoare în selecția națională. Motivul a fost faptul că artista nu a vrut să semneze un contract prin care era obligată să nu mai concerteze în Rusia o perioadă, conform News.ro.

„Sunt cetățean ucrainean, plătesc taxe și iubesc sincer Ucraina. Însă nu sunt pregătită să le vorbesc oamenilor în slogane și să transform show-ul de la Eurovision 2019 într-o promovare a politicienilor. Eu sunt cântăreață, nu o bâtă politică”, a declarat cântăreața de 27 de ani.

Trupele care s-au clasat pe locurile doi și trei au fost chemate la negocieri, dar și acestea au refuzat participarea la concursul internațional.

„Am fi fost onoraţi să reprezentăm Ucraina, dar nu vrem să câştigăm cu orice preţ. Misiunea noastră este de a uni oamenii cu muzica, nu să semănăm discordie”, au declarat membrii grupului dance Kazka.

În aceste condiții, televiziunea publică a anunțat retragerea Ucrainei de la Eurovision 2019, competiția muzicală ce se va desfășura la Tel Aviv sub sloganul „Dare to dream”. Semifinalele vor avea loc în datele de 14 și 16 mai, iar marea finală în data de 18 mai.

„Competiţia muzicală este o ocazie pentru orice ţară de a se prezenta internaţional şi pentru fiecare artist de a fi un ambasador”, a transmis UA:PBC într-un comunicat. „Însă selecţia naţională din 2019 a dezvăluit o problemă a sistemului în industria muzicală ucraineană: legătura artiştilor cu teritoriul statului agresor. Pentru o parte a societăţii acest fapt este acceptabil. Pentru o alta, provoacă indignare” a transmis televiziunea publică, cu mențiunea că va iniția talk show-uri, forumuri şi dezbateri publice pentru a rezolva această problemă, scrie sursa citată.

Anul acesta, România va fi reprezentată la Eurovision Ester Peony, cu piesa „On a Sunday” și va intra în concurs în cea de-a doua semifinală.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter