Învaţă să fii mai eficientă la job!

De Unica.ro, pe

Zilnic ai la dispoziţie numai opt, zece ore pentru a jongla între sarcinile profesionale, aşa că eşti forţată să alegi între ceea ce trebuie să faci acum şi ce poţi amâna pe mai târziu.

Iuliana Nistorescu are 30 de ani, este din Bucureşti şi ocupă funcţia de director marketing la o companie multinaţională. Ea povesteşte că în ultimul an, activitatea de la job se dovedeşte a fi ineficientă. „Şeful meu stabileşte întotdeauna termene de predare a proiectelor nerealiste, stresul este mare şi eficienţa muncii mele din ce în ce mai puţin vizibilă, ceea ce mă frustrează foarte tare. Nu ştiu ce să fac!”, spune aceasta.

Dacă şi tu eşti într-o astfel de situaţie, trebuie să-ţi prioritizezi sarcinile, să anticipezi ce-ar urma să faci şi să te automotivezi, spune Adrian Dumitru, consultant în carieră.

Un factor important care influenţează eficienţa în muncă este stresul, consideră consultantul, aşa că eficienţa ta depinde în proporţie de 50% de tine şi 50% de factorii externi cum ar fi managerul tău şi atmosfera de lucru din organizaţie. De asemenea mai trebuie să ştii că eficienţa în muncă vizează mai multe aspecte precum respectarea termenului limită, modul de rezolvare a sarcinilor, implicarea în proiecte, modul de colaborare cu membrii echipei, modul de conducere al proiectelor sau dedicarea faţă de ceea ce faci.

Ajutor din partea şefului

Nu o dată am auzit unii dintre colegi plângându-se că nu mai fac faţă sarcinilor de la serviciu. Consultanţii în carieră consideră că mulţi dintre cei care se plâng în mod curent de o suprasolicitare la muncă, fie nu ştiu cum să-şi organizeze timpul, fie nu se simt destul de motivaţi. De aceea, spune Adrian Dumitru, „cel mai important lucru este să vorbeşti cu şeful tău şi să-i ceri să te ajute să găseşti o modalitate de a deveni mai eficientă”.

Creşterea eficienţei se face prin audit

Pentru a-ţi putea creşte eficienţa, trebuie împreună cu şeful tău  să faci un audit al performanţei tale. Identifică motivele pentru care întâmpini dificultăţi de performanţă. Trebuie să ştii exact ce anume se aşteaptă de la tine, dacă ai acces la toate informaţiile necesare indeplinirii obiectivelor şi dacă ai abilitatea, atitudinea şi motivaţia necesare pentru a-ţi duce sarcinile la bun sfărşit.

Presiunea de pe umerii angajaţilor, în creştere

În această perioadă de criză, managementul companiilor pune o presiune foarte mare pe angajaţi pentru a obţine un randament crescut. „În anumite societăţi, care au făcut concedieri de personal, angajaţilor li se cere să preia fiecare, sarcini care înainte erau efectuate de două sau trei persoane”, povesteşte consultantul în carieră. Astfel, creşterea randamentului devine o obligaţie nu numai pentru angajat ci şi pentru întreaga organizaţie. „Cu toate acestea, creşterea randamentului depinde în mare parte de motivarea pe care managerul reuşeşte să o insufle angajatului”, continuă Adrian.

Soluţie de îmbunătăţire a eficienţei

Metoda celor cinci paşi dată de consultantul în carieră se concentrează asupra organizării locului de muncă, curăţeniei şi standardizării. Rezultatele unui astfel de program sunt: îmbunătăţirea profitabilităţii, eficienţa în muncă şi mai multă siguranţă serviciu.

1. Debarasarea – se referă la clarificarea şi ierarhizarea tuturor elementelor, suprimarea elementelor inutile pentru a lupta împotriva supraîncărcării;

2. Aranjarea – un loc pentru fiecare lucru şi fiecare lucru la locul lui (ordine în birou sau dulap, pentru eliminarea oricărei pierderi de timp şi energie);

3. Curăţarea – are două aspecte, unul de prevenire (de a nu murdări) şi cel de al doilea de corectare (curăţare şi verificare);

4. Ordonarea – această operaţiune le consolidează pe celelalte. Reprezintă respectul fiecăruia faţă de mediul nostru înconjurător;

5. Rigoarea – este cea mai importantă operaţiune, pune în valoare ceea ce a fost făcut şi produce o ameliorare continuă a situaţiei.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter