De ce ar trebui să luptăm să fim fericiți chiar și la locul de muncă

De Lucian Negoiță, pe Ultimul update Vineri, 15 octombrie 2021, 13:49

În ședința inițială de evaluare a surselor de stres din viața persoanei care își dorește să înceapă o psihoterapie scanez și calitatea relațiilor sale. Inclusiv a atmosferei de la locul de muncă. Întreb dacă îi mai place, o mai provoacă, dacă se simte apreciată, integrată. Ce rol au aceste întrebări?

Trăim (încă) într-o cultură a criticii

După 40 de ani de comunism și încă 30 de democrație în construcție, tarele unei societăți și ale unei culturi organizaționale dictatoriale se mai fac simțite pe alocuri, atât în medii corporatiste, cât și în cele antreprenoriale, acasă sau în medii educaționale.

Acasă ni s-au reflectat greșeli, nereușite și alți copii erau întotdeauna mai buni ca noi. La școală se punea accent mai întâi pe ce nu știam, uneori parcă cu o satisfacție din partea profesorilor greu de înțeles. În prezent și la job poți să ai ghinion să fii condusă de un superior critic, intransigent și dictatorial.

Pentru creierul tău emoțional aceasta poate crea o furtună de emoții, teamă, furie, vinovăție, rușine. Cum așa? Fiindcă o voce ridicată, criticile spuse pe un ton acid: De ce ai uitat? Ți-am spus să fii atentă! Cum de nu ți-ai dat seama?!, pot fi stimuli cu care te-ai mai întâlnit cândva în copilărie și îți provoacă stări și comportamente asemănătoare.

Acest creier emoțional al nostru are rol să ne protejeze în fracțiuni de secundă de un mediu periculos. Iar în acele milisecunde el nu face diferența fină între stimuli, nu realizează că cel care țipă la tine nu este mama ta, ci șeful tău, de exemplu. La fel se petrec lucrurile și în cuplu, în momentele de tensiune și conflicte, când limbajul nonverbal și cel paraverbal aduc la suprafață emoții negative intense.

Cei 4A de care avem nevoie

Pentru a fi sănătoși și echilibrați emoțional avem nevoie să ne simțim în siguranță, să ne știm iubiți și apreciați. Când fac psihoeducație pentru aceste nevoi emoționale le denumesc 4A ca să simplific și să poată fi ușor memorate. Avem nevoie de Atenție, Afecțiune, Aprobare și Apreciere. Când le avem în mediul nostru de lucru și acasă, în relațiile noastre, nu suntem stresați, nu ne simțim în pericol, nu spunem iar este luni și trebuie să o iau de la capăt!

Când primim apreciere ne simțim bine în pielea noastră, credem despre noi că suntem persoane bune, capabile. Asta ne hrănește stima de sine și avem încredere în noi și în abilitățile noastre.

Le explic asta și părinților, și partenerilor unui cuplu, și managerilor care apelează și ei la un proces psihoterapeutic. Pentru ei invoc și un studiu al Universității Harvard. Îi întreb dacă știu de câte feedbackuri are nevoie un angajat ca să rămână motivat, implicat, eficient. Și le surprind privirile mirate.

Sunt persoane inteligente care știu că de la un moment încolo satisfacțiile financiare, banii pe care îi câștigă un angajat nu mai sunt surse de motivație puternică. Oamenii au nevoie și de altceva pentru a fi implicați și eficienți. Da, de 6,3 feedbackuri pozitive pe zi! Și nu din cele mecanice, bravo, super… ci de acelea în care să fii congruent cu tine, să le crezi și să le spui cu adevărat. Altfel, același creier emoțional al omului care le primește va detecta neadevărul și nu le va primi, ba, dimpotrivă, va intra în gardă. Acele cuvinte de apreciere pot începe cu Mi-a plăcut atunci când… mulțumesc, mi-ai dat o idee bună, nu mă gândisem… excelent, iată ceva nou sau un Super! spus din toată inima.

Feedbackul pozitiv și Ochiul vânător de resurse

Îmi place să observ în jurul meu uneori întrebări care urmăresc feedbackul. Și în procesul terapeutic a cere feedback este unul dintre factorii care pot contribui la reușita acestuia. Astfel, apreciez restaurantele în care ospătarul vine peste 5 minute să ne întrebe dacă totul este în ordine sau dacă mai avem nevoie de ceva. Probabil și voi apreciați aceste atitudini. Cerând feedback putem afla mai devreme sursele nemulțumirilor și putem remedia în timp, putem preveni acumularea frustrărilor.

O altă abilitate care poate fi dezvoltată și avem nevoie să fie crescută este și următoarea: venind dintr-o cultură a criticii cu toții trebuie să ne antrenăm acel Ochi vânător de resurse cum este denumit într-o formă de psihoterapie bazată pe identificarea soluțiilor unei probleme și nu pe cauzele aparițiilor acesteia.

Citește și: Tu știi să te „vinzi“? Cum îți poți transforma brandul personal într-un produs irezistibil

Burnout în timp de pandemie

Perfecționismul, prieten sau inamic

Oportunitățile de carieră în noul context

Cum putem face asta, cum putem dezvolta această abilitate?

Să observăm comportamentele bune, proactive ale celorlalți, pe de-o parte, și să le reflectăm. În același timp avem nevoie să stopăm acele automatisme, impulsuri, cuvinte care pleacă spre critici. Această nouă abilitate de a observa lucrurile bune la ceilalți, dar și la noi, are nevoie și ea de timp și antrenamente zilnice.

Rezultatele vor fi uimitoare și veți observa îmbunătățirea calității relațiilor voastre indiferent de mediu. Și cu partenerul de viață, și cu copiii sau la serviciu, chiar și cu soacra…

Titlu: Cele 5 limbaje ale aprecierii la locul de muncă

Autori: Gary Chapman, Paul White

Traducere: Adriana Ionescu

Nr. pagini: 240

Preț: 45 lei

De ce ar trebui să luptăm să fim fericiți chiar și la locul de muncă

La serviciu e la fel ca în relațiile amoroase. Trebuie să știm cum să comunicăm și să înțelegem felul în care se exprimă cei de lângă noi.

Fie că lucrăm în același birou cu alți douăzeci de colegi sau colaborăm de la distanță, online, e important pentru ceilalți să înțeleagă exact ce ne dorim de la ei și de la organizație în ansamblu.

Prin exemple concrete și chestionare concepute după mulți ani de cercetări, autorii acestei cărți ne pun la dispoziție nu doar o imagine clară a modelelor fundamentale de comunicare în diverse organizații, profit și nonprofit, ci și modalități eficiente prin care să le arătăm superiorilor sau subalternilor că le apreciem meritele.

Titlu: Fără supărare. Puterea secretă a emoțiilor la locul de muncă

Autoare: Liz Fosslien , Mollie West Duffy

Traducere: Cezar Florea

Nr. pagini: 320

Preț: 58 lei

De ce ar trebui să luptăm să fim fericiți chiar și la locul de muncă

Vrei să te bucuri de concediu fără să-ți verifici mereu e-mailul? Oare chiar trebuie să accepți cererea de prietenie pe Facebook a colegului tău? E OK că te urmărește pe Instagram?

Liz Fosslien și Mollie West Duffy te învăța să identifici acele emoții la care mai ai de lucrat. Bazată pe cele mai recente cercetări despre inteligența emoțională, acesta este un ghid practic, însă scris pe un ton relaxat și cu ilustrații amuzante.

Locul de muncă modern este un teren minat din punct de vedere emoțional, cu structuri de putere confuze și reguli nescrise. Trebuie să fim autentici, dar nu prea autentici. Trebuie să fim profesioniști, dar nu rigizi. Trebuie să fim prietenoși, dar nu confesivi peste măsură.

Titlu: Employer branding 100%

Autor: Doru {upeală

Nr. pagini: 504

Preț: 65 lei

De ce ar trebui să luptăm să fim fericiți chiar și la locul de muncă

O carte despre branding pe care orice conducător de organizație ar trebui să o citească și să o aplice. Cât te costă să pierzi un angajat? Conform autorului, organizațiile nu par a fi conștiente de valoarea economică reală care li se scurge printre degete când un profesionist decide să își abandoneze poziția – costurile ajung undeva între 12 și 150 de salarii brute/angajat, pierdere care nu se regăsește însă în registrele contabile.

„Dacă ești antreprenor, manager, lider de echipă ori organizație, lucrezi în Resurse Umane, Marketing sau Comunicare ori pur și simplu ești curios din fire, această carte este scrisă pentru tine. Deschide-o de câte ori ai nevoie să înțelegi cum le poți oferi oamenilor bucuria de a lucra în organizația ta și cum le poți obține loialitatea, devotamentul, implicarea și sprijinul necondiționat. Să îți fie de folos!” – Doru Șupeală

Titlu: Angajează și păstrează. 21 de tehnici eficiente ca să lucrezi cu cei mai buni

Autor: Brian Tracy

Traducere: Cezar Florea

Nr. pagini: 136

Preț: 37 lei

De ce ar trebui să luptăm să fim fericiți chiar și la locul de muncă

Un ghid concis, la îndemână, ușor de citit și de pus în practică. 21 de tehnici pentru orice manager care înțelege că oamenii rămân cea mai valoroasă resursă a oricărei afaceri. |nsă marea provocare a unui lider cu viziune nu se oprește la a-i identifica și recruta pe cei mai capabili, ci țintește mai departe: cei mai buni au nevoie de motivație interioară pentru a crește și pentru a face parte din povestea companiei pe termen lung.

O carte practică, scrisă de un manager de top la nivel internațional, care știe că sănătatea unei companii ține în egală măsură de performanță și de continuitate.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter