Drepturile gravidelor la locul de muncă

De Unica.ro, pe

În timpul concediului de risc maternal ai dreptul la indemnizaţie de risc maternal suportat din bugetul asigurărilor sociale de stat, cuantumul indemnizaţiei fiind de 75% din media veniturilor lunare realizate în ultimele 10 luni anterioare datei din certificatul medical.

Un lucru important de ştiu este că eliberarea certificatului medical se face în condiţiile în care te-ai prezentat la consultaţii pre şi postnatale. De asemenea calculul şi plata indemnizaţiei de risc maternal se fac lunar de către angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna în care ţi se acordă concediul de risc maternal.

Interzis angajatorului

Angajatorului îi este interzis să înceteze raporturile de muncă cu tine atâta timp cât eşti gravidă (din motive care au legătură directă cu starea ta), în concediu de risc maternal, de maternitate, pentru creşterea copilului până la vârsta de doi ani, respectiv trei în cazul copiilor cu handicap sau în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la şapte ani, sau de până la 18 ani în cazul copiilor cu handicap.

De asemenea el nu are voie să-ţi solicite în vederea angajării, să prezinţi un test de graviditate sau să semnezi un angajament că nu vei rămâne însărcinată sau că nu vei naşte pe durata de valabilitate a contractului individual de muncă.

Cum te poţi apăra?

În cazul în care consideri că raporturile de muncă dintre tine şi angajatorul tău au încetat din motive legate de faptul că eşti gravidă, ai dreptul de a-i contesta angajatorului în termen de 30 de zile decizia. Acţiunea în justiţie este scutită de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar.

Foarte important este să ştii că dacă angajatorul încetează raportul de muncă sau de serviciu cu tine cât eşti gravidă, lăuză sau ai devenit proaspătă mămică, trebuie în şapte zile să-ţi transmită ţie, sindicatului sau reprezentantului tău din unitate, o copie a comunicării deciziei. De asemenea copia trebuie însoţită de documente care să justifice hotărârea luată.

Foto: Shutterstock 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter