Ce filme să vezi vara asta în funcție de zodie

De Consuela Stratulat, pe

Lasă deoparte topurile cinematografice și ai încredere în destin când alegi următorul film la care să te uiți. Astrele au și ele un cuvânt de spus când vine vorba de ce anume îți face inima să tresară. Află ce filme să vezi vara asta, în funcție de zodie.
Berbec. Zodia ta este dominată de Marte, planeta războiului, așa că nu este de mirare că ești pasionată de filmele de aventură. Vei privi nemișcată scenele de luptă, indiferent dacă sunt între războinici sau între femei care se bat pe o pereche de botine la reduceri. Îți plac, de asemenea, filmele în care femeile sunt prezentate ca eroine, așa că nu vei regreta dacă veo urmări „La Femme Nikita”, „Doomsday” sau „Lucy”.
Taur. Ești o fire pragmatică, așa că te interesează procesele echitabile. Îți place să înțelegi regulile – chiar dacă, uneori, ajungi să le încalci.  Te vor relaxa filmele cu crime, mai ales cele în care polițistul care investighează cazul are o poveste emoționantă. Vei adora, de asemenea, filmele a căror acțiune are loc în perioada Medievală, iar cavalerii și nobilii au rolurile principale. „The French Connection”, „Animal Kingdom” și „A most wanted man” vor fi pe gustul tău.
Gemeni. Ție îți place să experimentezi și ești atrasă de tot ce este nou. Cum ești foarte vizuală, îți va plăcea tot ce este colorat și de poveste. „Koyaanisqatsi”, „Holy Mountain” și „I Origins” nu te vor dezamăgi.
Rac. Ești o fire sentimentală, iar latura ta feminină este puternic dezvoltată, așa că vei aprecia filmele în care personajul principal este o reprezentantă a sexului frumos. Pentru că ești melancolică, îți plac și finalurile nefericite. „Boys Don’t Cry ”, „The Fountain” și „The Giver” sunt filmele pe care trebuie să le vezi în această vară.
Leu. Ești fermecată de tot ce înseamnă Hollywood! Îți plac efectele speciale, exploziile și filmele cu buget mare. Latura ta copilăroasă se va bucura întotdeauna când va urmări animații, așa că nu le ignora. Trebuie să vezi „The Fifth Element”, „The Cell” și „Guardians Of The Galaxy”!
Fecioară. Tu ești realista zodiacului și iubești filmele care se apropie de viața de zi cu zi. Vei urmări cu sufletul la gură evoluția unei femei în relații și în viață. Îți plac, de asemenea, documentarele care arată cum natura umană învinge lăcomia. „Harlan County, USA”, „A Woman Under The Influence” și „Obvious Child” nu te vor dezamăgi.
Balanță. Pentru tine, mersul la cinematograf este o adevărată plăcere, o sursă de inspirație și un mod de a evada din cotidian. În unele zile, o comedie romantică este tot ce ai nevoie pentru a te binedispune. Când ești în starea artistică, îți plac filmele cu efecte vizuale, iar viața unor persoane cunoscute te va ține nemișcată în fața ecranului, întrucât Balanțele iubesc oamenii și poveștile lor. „Amélie”, „Amadeus” și „Begin Again” sunt filmele de care ai nevioie!
Scorpion. Vampirii, zombii și adolescenții cu probleme îți vor capta toată atenția! Ție îți place să explorezi aspectele ascunse sau tabu ale vieții. Comediile negre îți vor plăcea la nebunie, întrucât tu reușești să găsești partea amuzantă în aspectele neplăcute ale vieții. Cum sexualitatea ta este recunoscută, scenele erotice te vor absorbi de-a dreptul. Uită-te la „Witches Of Eastwick”, „To Die For” sau „Sin City: A Dame To Kill For”.
Săgetător. Tu iubești călătoriile, așa că un film bun trebuie să te ducă în locuri necunoscute. Filmele străine sunt un pariu câștigat, dar nu vei spune nu nici celor care au peisaje fabuloase din locuri în care visezi să ajungi. Vara asta, fii sigură că vezi „ North by Northwest”,  „ Priscilla, Queen Of The Desert” și „The Hundred-Foot Journey”.
Capricorn. Ție îți plac trilogiile! Poveștile care curg încet îți captează atenția și îți dau ocazia să savurezi fiecare detaliu. „The Dollars Trilogy”, „The Three Colours Trilogy” și „Snowpiercer” vor fi pe gustul tău cu siguranță.
Vărsător. Ești înnebunită după efecte speciale! Vărsătorul este semnul zodiacal care privește mereu în viitor, iar filmele SF, cu buget uriaș, sunt perfecte pentru tine. Îți plac roboții, navele spațiale, iar calculatoarele care vorbesc îți vor stimula natura ta inventivă. Nu te vei plictisi la „Space Odyssey ”, „Moon” sau „Earth to Echo”.
Pești. Zânele și vârcolacii sunt slabiciunile tale! Zodia ta este dominată de dorința de a fugi de realitate, așa că filmele fantasy sunt exact ce ai nevoie. Aventurile sirenelor și a altor viețuitoare marine te vor captiva de asemenea.  Latura ta romantica va fi atinsă de poveștile de iubire care trec dincolo de stele și au întotdeauna final fericit, în ciuda probelor de foc prin care trebuie să treacă. Vara asta trebuie să vezi „Splash”, „Stardust” și „Life after Beth”.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter